Pusă să plătească datoriile fostului proprietar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Victimele guvernanţilor portocalii

Pusă să plătească datoriile fostului proprietar

Social 09 Iulie 2012 / 00:00 7246 accesări

Legile scrise pe genunchi de fosta guvernare portocalie continuă să facă victime în rândul românilor, care sunt puşi în situaţii de neimaginat pentru un stat european. Unul din actele normative căruia Guvernul Boc a ţinut să-i aducă modificări este şi Codul de procedură civilă. Din păcate, la fel ca în cazul Legii Educaţiei sau Codului Muncii, modificările aduse nu au făcut altceva decât să creeze haos. S-a convins, pe propria piele, Camelia Enescu din Constanţa. Femeia a cumpărat, prin licitaţie publică, un apartament situat într-un bloc de pe strada Dionisie cel Mic, din municipiul Constanţa. „Apartamentul a fost ipotecat de fostul proprietar, Cornelia Ion, la banca Piraeus Bank, fiind scos la licitaţie ca urmare a neplăţii creditelor bancare”, îşi începe povestea Camelia Enescu. Licitaţia a avut loc în noiembrie, iar actul de adjudecare - titlul de proprietate a fost semnat şi înmânat noului proprietar pe 5 ianuarie 2012, specificându-se că apartamentul este liber de sarcină şi de orice ipotecă. „Potrivit Codului de procedură civilă, în intervalul 1 decembrie - 1 martie se interzice evacuarea persoanelor din locuinţe, motiv pentru care Corneliei Ion i s-a adus la cunoştinţă că trebuie să elibereze apartamentul începând cu data de 1 martie”, a mai spus Camelia.

AMENINŢĂRI Pentru că fosta proprietară refuza să părăsească locuinţa, Camelia Enescu a fost nevoită să apeleze la un executor judecătoresc, cerând evacuarea Corneliei Ion din locuinţa pe care o ocupa abuziv. „Am primit chiar şi ameninţări de la fosta proprietară, înainte de evacuare, în care mi se spunea că, dacă voi veni cu executorii, îmi va tăia gâtul. Din păcate, găsirea unui executor şi procedurile prin care solicitam evacuarea forţată au durat, instanţa dându-mi acceptul de a intra în propria casă şi de a o evacua pe fosta proprietară abia după două luni”, mai spune Camelia. Aşa se face că abia pe 2 mai, Camelia a putut să intre în posesia apartamentului cumpărat. „După ce am reuşit să intru în apartament, executorul judecătoresc a întocmit un proces verbal de punere în posesie. Practic, din punct de vedere legal, deşi eram proprietar legal din ianuarie, eu abia în mai am intrat în posesia apartamentului achiziţionat”, a explicat Camelia. Povestea ei nu se opreşte, însă, aici. Pentru că în Codul de procedură civilă modificat de Boc nu se mai precizează nicio diferenţă între chiriaş şi persoana care locuieşte abuziv într-un imobil, femeia s-a trezit că trebuie să achite costurile la întreţinere pentru perioada 5 ianuarie - 2 mai, când în apartament a locuit Cornelia Ion. „Eu am acel act de punere în posesie care atestă faptul că nu am locuit în apartament. Sunt funcţionar public, iar salariul meu este de 1.000 de lei, nu pot să plătesc cât a consumat fosta proprietară în cele patru luni. Iar mai grav este că administratorul nu vrea să-mi încaseze întreţinerea pe luna mai şi îmi cere să plătesc întâi restanţele. În acest ritm voi încasa penalităţi şi voi face şi eu datorii la întreţinere”, a mai spus Camelia.

UNDE-I LEGE... În replică, administratorul Bogdan Paraschiv a declarat că, potrivit legislaţiei în vigoare, nu poate să încaseze banii doar pe luna mai. „Ordinea în care este plătită întreţinerea este: penalităţi, debit restant şi abia apoi debit curent. Din acest motiv eu nu pot încasa întreţinerea direct pe luna mai, trebuie să recuperez debitul începând cu luna ianuarie. Asta este legea. Înţeleg că actualul proprietar nu a locuit în acest interval în apartament dar, din cauza unui vid legislativ, eu nu am încotro: trebuie să recuperez banii”, a declarat Bogdan Paraschiv. Cu alte cuvinte, singura modalitate pe care Camelia Enescu o are pentru a ieşi din această situaţie o reprezintă instanţa judecătorească. Din păcate, din cauza veniturilor modeste, femeia nu îşi permite să-şi facă dreptate.

Taguri articol


12