Alături de titlul naţional la juniori E, Cupa Hagi-Danone era singurul trofeu care lipsea din vitrina celei mai puternice Academii de Fotbal din România. Duminică, juniorii născuţi după 1 ianuarie 2002 de la Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi” au reuşit un parcurs excepţional la turneul final al Cupei Hagi-Danone, încheind competiţia desfăşurată la Ovidiu fără gol primit şi cu un golaveraj de 16-0! Câştigarea întrecerii permite participarea la turneul mondial din Brazilia, programat în perioada 14-16 noiembrie, alături de reprezentantele altor 31 de ţări din întreaga lume. În tribunele stadionului principal al Bazei Sportive a Academiei constănţene de la Ovidiu s-au aflat “Regele” Gică Hagi şi Nicolae Ungureanu, dar cei care au atras atenţia au fost Alexi Pitu, Radu Pocol, Sabin Stănciulescu, Darius Grosu, Robert Voicu, Louis Munteanu şi ceilalţi componenţi ai Academiei Hagi 2002.
„Felicitări antrenorului. A selecţionat jucătorii, în marea lor majoritate, din Constanţa şi mă bucur pentru ei. Sperăm să aibă rezultate frumoase şi în Brazilia. Nu au primit niciun gol şi acest lucru spune mult”, a precizat Gică Hagi. Alexi Pitu a fost cel mai solicitat jucător la festivitatea de premiere, intrând în posesia trofeelor pentru cel mai bun jucător şi golgheterul turneului final, cu patru reuşite. „Am jucat bine şi de aceea am primit şi premiile. Sunt fericit”, a spus “decarul” Academiei Hagi 2002. Premiul pentru cel mai tehnic jucător i-a revenit lui Radu Pocol, juniorul originar din judeţul Alba visând deja la rezultate cât mai bune. „Ne aşteptam să câştigăm pentru că am muncit foarte mult. Sperăm să câştigăm şi acolo (n.r. - în Brazilia), chiar dacă va fi, cu siguranţă, mai greu. Îmi place Messi şi aş vrea să ajung la Barcelona sau Real Madrid. Sperăm ca noi să fim viitorul fotbalului românesc”, a spus Radu Pocol. Ultimul premiu oferit de organizatori a fost pentru cel mai bun portar, câştigat, aşa cum era de aşteptat, de Sabin Stănciulescu, goalkeeper-ul Academiei Hagi reuşind performanţa de a nu primi niciun gol în cele cinci jocuri disputate. „A fost un turneu foarte bun pentru noi. Am evoluat foarte bine în apărare, iar atacanţii şi-au făcut mereu datoria. Suntem fericiţi că am obţinut un trofeu care lipsea din vitrina Academiei Hagi. Va urma Sao Paolo, unde vom merge să ne jucăm şansa”, a precizat şi antrenorul Constantin Fălină.