Putem acorda calificative funcţionarilor de la ghişeele SPIT

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Putem acorda calificative funcţionarilor de la ghişeele SPIT

Justiție 26 Mai 2012 / 00:00 652 accesări

LEGĂTURI DIRECTE CU FUNCŢIONARII Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa a extins sistemul de evaluare electronică a activităţii fiscale furnizate la ghişeele unice ale instituţiei. Prin intermediul acestuia, contribuabilul poate să-şi exprime aprecierea faţă de calitatea serviciului prestat de către funcţionarul public în faţa căruia s-a aflat. Implementat în anul 2011 ca program pilot doar la nivelul Agenţiei fiscale nr. 2 din str. Nicolae Grindeanu nr. 66, sistemul denumit „controlori de opinie“ a fost dezvoltat recent şi la nivelul ghişeelor unice din cadrul agenţiilor fiscale nr. 1 şi 4 din str. Badea Cârţan nr. 3, Agenţiei fiscale nr. 3 din străzile Atelierelor nr. 3 şi Griviţa nr. 50 şi Agenţiei fiscale nr. 6 din strada Sulmona nr. 22. Directorul executiv al SPIT, Virginia Uzun, a explicat că, prin intermediul acestui sistem, fiecare cetăţean care intră în legătură directă cu funcţionarul de la ghişeu poate acorda, prin apăsarea butonului aferent notei de pe aparatul amplasat la nivelul fiecărui ghişeu, calificativul de foarte bine, bine sau satisfăcător.

EVALUAREA RESURSEI UMANE Odată butonul apăsat, datele sunt transmise unei staţii centrale care înregistrează ora, staţia locală şi mesajul transmis. „Sistemul conţine numele complet al fiecărui operator de la ghişeu şi permite obţinerea de date comparative pe anumite perioade de timp, motiv pentru care se poate observa cu uşurinţă calitatea serviciilor şi randamentul funcţionarilor la anumite intervale orare“, a declarat Uzun. Rapoartele lunare privind percepţia contribuabililor asupra calităţii serviciilor instituţiei prestate de funcţionarii publici de la ghişee, dar şi de fiecare agenţie fiscală în parte, sunt analizate de managementul instituţiei. Uzun a mai spus că, în baza rezultatelor obţinute, managementul instituţiei evaluează atât resursa umană şi decide asupra modului de organizare şi repartizare a acesteia în cadrul agenţiilor fiscale, cât şi calitatea serviciului prestat, urmărindu-se astfel creşterea gradului de satisfacţie a contribuabililor.



12