Oameni de ştiinţă americani au ajuns la concluzia că riscul de a dezvolta diabet poate fi descoperit cu ani înainte. Prezenţa unei mici molecule în sângele unei persoane este strâns asociată cu riscul ca aceasta să dezvolte, cu ani mai târziu, diabet de tip 2, susţin cercetătorii americani din Boston în revista „Journal of Clinical Investigation”, potrivit cotidianului francez „Le Nouvel Observateur“. Specialiştii au analizat eşantioane de la mai multe sute de persoane monitorizate timp de 12 ani, în cadrul a două studii, american şi suedez. Persoanele care aveau niveluri mai ridicate de acid 2-aminoadipic (2-AAA) prezentau un risc de patru ori mai mare de a dezvolta un diabet în anii următori. Acest risc era unul independent de alţi factori de risc deja cunoscuţi, precum inactivitatea fizică, o alimentaţie bogată în grăsimi şi în glucide, surplusul de greutate, glicemia crescută sau vârsta. „Acest studiu, unul foarte solid, este pasionant, deoarece dezvăluie că riscul de a dezvolta diabet de tip 2 poate fi descoperit cu ani înainte, plecând de la un marker biologic sangvin total nou”, subliniază Bruno Verge, şef al serviciului de diabetologie de la Spitalul de Copii din Dijon, citat de „Le Nouvel Observateur“. Depistarea diabetului de tip 2 începând de la 45 de ani devine o miză foarte importantă pentru toate societăţile occidentale, date fiind complicaţiile uneori foarte grave ale bolii, aceasta constituind deja una dintre cauzele majore ale cecităţii, infarctului miocardic, insuficienţei renale în fază terminală şi amputărilor. În Franţa, diabetul de tip 2 afectează aproape trei milioane de persoane, iar peste 500.000 ar avea diabet fără să ştie acest lucru. Pentru a putea anticipa această boală, markerii de risc clasici rămân antecedentele de familie, tendinţa de a pierde rapid din greutate şi o glicemie pe nemâncate mai mare de 1 g/l.

STATISTICI Potrivit specialiştilor, în întreaga lume peste 350 milioane de persoane au diabet zaharat, iar statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii estimează că decesele prin diabet se vor dubla până-n 2030. În România, în anii trecuţi s-au înregistrat aproape 70 de mii de cazuri noi de diabet zaharat, cu 3.657 mai puţine decât în 2009. La Constanţa, în evidenţele medicilor sunt peste 30 de mii de persoane.

CAUZĂ IMPORTANTĂ Creşterea în greutate este cea mai importantă cauză a diabetului zaharat de tip 2, şi asta pentru că riscul apariţiei maladiei este de 20 - 40 de ori mai mare la obezi faţă de normoponderali, spun medicii. „Scăderea cu 7 - 10% din greutatea iniţială reduce la jumătate riscul de a face diabet. Tratarea hipertensiunii arteriale, a dislipidemiilor şi controlul nivelurilor de glucoză sangvină reduc riscul dezvoltării complicaţiilor şi încetinesc progresia celor existente”, a explicat, în informările sale, şeful Biroului de Programe de Sănătate şi Educaţie pentru Sănătate din cadrul DSPJ, dr. Loti Popescu. Tot ea subliniază că studii pe eşantioane mari de populaţie în China, Canada, SUA şi o serie de ţări europene sugerează faptul că reducerea moderată a greutăţii corporale, precum şi mersul pe jos timp de o jumătate de oră, practicat zilnic, reduc incidenţa diabetului. De asemenea, regimul alimentar este de o importanţă primordială în tratamentul diabetului, fiind cel mai bun mijloc de echilibrare a bolii. El nu numai că ajută la echilibrarea glicemiei, dar contribuie şi la evitarea complicaţiilor acute ale diabetului - hipoglicemia sau hiperglicemia - şi, pe termen lung, reduce riscurile de boli cardiovasculare, renale, neurologice sau oculare, a spus dr. Loti Popescu.

Câinii, buni… „medici”

Datorită mirosului lor extraordinar, câinii pot depista începutul unei crize de hipoglicemie la diabetici. Unele studii au demonstrat capacitatea „câinilor de urmă” de a identifica unele boli, cum ar fi cancerul pulmonar, cel de colon sau o infecţie nozocomială (contractată în mediu spitalicesc). Dresaţi să recunoască mirosurile specifice acestor afecţiuni, ei au obţinut rezultate remarcabile, potrivit passionsante.be. Cercetători britanici de la Universităţile din Bristol şi Dundee au procedat în acelaşi fel, dar urmărind capacitatea câinilor de a simţi scăderea glicemiei (nivelul de zahăr din sânge), destul de frecventă la diabetici. „Descoperirile“ câinilor au fost confruntate cu probe de sânge, ştiind că, în timpul hipoglicemiei, şi respiraţia, şi transpiraţia miros altfel. La studiu au participat peste 20 de persoane, cu vârste de la cinci la 66 de ani. La capătul unor teste efectuate câteva luni, majoritatea participanţilor au spus că au încredere deplină că patrupedul lor îi va avertiza când glicemia începe să scadă, permiţându-le să acţioneze imediat. Toţi au spus că frecvenţa crizelor de hipoglicemie a scăzut. Analizele de sânge au arătat că, în 80% dintre cazuri, reacţia câinilor a fost perfect justificată. Autorii cercetării sunt de acord că dresarea câinilor la scară largă în acest scop ar fi dificilă, îndeosebi din punct de vedere financiar, remarcând în schimb că, în afară de depistarea scăderii glicemiei, a fost apreciată simpla companie a câinelui.