Senatorii din coaliţia guvernamentală au avut, ieri, o prezenţă slabă la lucrările din plenul Senatului, iar o serie din proiectele de lege ale Guvernului nu au fost adoptate, liderul PDL Cristian Rădulescu spunând că absenteismul a fost „una din nenumăratele greşeli care se petrec în univers”. Pe fondul dezinteresului puterii, parlamentarii PSD şi PNL au fost suficient de numeroşi pentru a respinge o serie de solicitări de reexaminare formulate de preşedintele Traian Băsescu, între care cea referitoare la reducerea la 5% a TVA-ului aplicat alimentelor de bază sau neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei. De asemenea, au mai fost respinse cererile de reexaminare referitoare la Proiectul de lege privind regimul infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice, a OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar, Proiectul de lege pentru modificarea art. 64 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000.