Puterea, acuzată că minte şi atacă “penibil şi meschin”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Replică

Puterea, acuzată că minte şi atacă “penibil şi meschin”

Politică 02 Martie 2012 / 00:00 227 accesări

CONTRAATAC Senatorul PSD George Severin a catalogat, ieri, ca fiind o “perversitate” şi un atac “meschin şi penibil” la adresa Uniunii Social Liberale (USL) afirmaţiile unor lideri PDL potrivit cărora parlamentarii în grevă îşi ridică bani de la casierie. Mai întâi, el a ironizat anunţul Robertei Anastase că a decis să taie drepturile băneşti aferente participării la şedinţe: “Vom continua acest protest parlamentar indiferent de ce spun cei de la putere. Un act contabil absolut normal s-a încercat să se transforme într-un act de eroism. Mă refer la faptul că se vor tăia diurnele şi indemnizaţiile parlamentarilor care lipsesc. Dar ca să le taie ar fi însemnat ca noi să ne ducem şi să semnăm, iar din câte cunosc eu, parlamentarii Opoziţiei, cu excepţii aprobate, cum ar fi la comisia pentru revoluţionari, parlamentarii USL nu au semnat şi nu s-au dus să ceară niciun ban”. Senatorul a apreciat că Puterea apelează la un atac “penibil” minţind că opoziţia încasează pe ascuns bani: “Au început să lanseze minciuni de-o perversitate.... că ne-au văzut ridicând bani. Nu cred că trebuie să depăşeşti nivelul intelectual al broscoiului care îi stătea în gât domnului Oltean ca să ştii că banii pe luna februarie se vor da în luna martie şi nu aveam ce bani să ridicăm acum pentru perioada de grevă pentru că nu s-a dat niciunul. Indemnizaţiile le vom dona, iar eventualele diurne nu le vom mai ridica pentru că nu am semnat”.

AFIŞE ANTI-OPOZIŢIE De cealaltă parte, PDL Bucureşti a împânzit sectoarele unde are primari, 3 şi 6, cu bannere despre liderii \"chiulangii\" ai USL, cei mai vizaţi fiind Crin Antonescu şi Dan Voiculescu, dar nici Victor Ponta nu a fost iertat. Afişele anti-Opoziţie au fost instalate în intersecţii, uneori în apropierea semafoarelor şi a trecerilor de pietoni. Şi în sectorul 2 al uneperistului Neculai Onţanu sunt prezente mesajele anti-USL. Mash-uri au fost instalate pe blocuri, iar cetăţenii au primit în cutiile poştale caricaturi cu liderii Opoziţiei. Desene au fost puse şi pe parbrizele maşinilor parcate în sector.

Taguri articol


12