Februarie este a doua lună consecutivă de scădere a puterii de cumpărare a populaţiei, după ce, în ianuarie, cîştigul salarial mediu net a scăzut cu 9% în termeni nominali, pînă la 1.355 lei (320 euro). Evoluţia cîştigului salarial net, strict pe februarie, indică o creştere de doar 0,2% - adică 3 lei la nivelul de 1.358 lei (317 euro), faţă de luna precedentă. Institutul Naţional de Statistică (INS) notează faptul că evoluţia descendentă a salariilor din primele două luni ale acestui an vine după patru luni la rînd de creştere a puterii de cumpărare, în perioada septembrie-decembrie 2008. Făcînd o comparaţie cu februarie 2008, se poate observa că venitul asimilat salariului net lunar a crescut, în februarie 2009, cu 12,1%, în termeni reali. Cîştigul salarial mediu brut a fost de 1.863 lei (435 euro) în februarie, cu 1,3% peste cel din luna precedentă. Raportat la luna octombrie 1990, puterea de cumpărare era cu 24,5% mai mare în februarie 2009, fiind însă cu 0,8% mai mică decît în ianuarie, mai arată datele INS. Cele mai mari salarii nete au fost plătite, în februarie, în activităţile de transporturi aeriene (3.313 lei, 773 euro), iar cele mai mici, în hoteluri şi restaurante (728 lei, 170 euro). Scăderi de peste 10% ale cîştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţile de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii, iar scăderi între 5% şi 10% au fost raportate în telecomunicaţii, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, activităţi de servicii informatice, tipărire şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, extracţia cărbunelui superior şi inferior, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare si transmitere de programe), activităţi de editare, tranzacţii imobiliare, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, potrivit INS. De asemenea, ajustări în jos ale salariilor medii nete, de 3-4%, s-au operat în domenii precum fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente, fabricarea altor mijloace de transport, hoteluri şi restaurante, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, sănătate şi asistenţă socială, colectarea şi epurarea apelor uzate, colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor; activităţi de recuperare a materialelor reciclabile; activităţi şi servicii de decontaminare.