Puterea, disfuncţională

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Puterea, disfuncţională

Eveniment 11 Noiembrie 2010 / 00:00 412 accesări

Fostul contracandidat al lui Traian Băseascu, social democratul Mircea Geoană, susţine că preşedintele are nevoie de un armistiţiu cu România, nu cu Parlamentul. „Încercarea de a pune responsabilitatea neîncadrării în calendarul şi termenii negociaţi de Guvern - cu largul concurs al preşedintelui României - pe seama opoziţiei şi a Parlamentului este o încercare inabilă a domnului Băsescu de a ascunde problemele din sânul majorităţii, lipsa de credibilitate a Executivului şi lipsa de soluţii pentru relansarea economică”, mai susţine Geoană. În opinia preşedintelui Senatului, propunerea preşedintelui Băsescu nu rezolvă problema de fond: „actuala majoritate este incoerentă şi disfuncţională, iar Guvernul este incompetent”. „Dacă este decis să-şi îndeplinească rolul de mediator pe care i-l conferă Constituţia, atunci şeful statului trebuie să asculte ce îi cer mai bine de 80% din români, nemulţumiţi de direcţia în care se îndreaptă ţara şi de modul în care este condusă România. În cel mai concret mod, preşedintele trebuie să propună un Guvern nou, cu oameni noi şi cu soluţii noi. Populaţia îi cere nu să formuleze armistiţii în Parlament, ci îi cere o schimbare dramatică de direcţie”, mai susţine Mircea Geoană. El apreciază că, prin discursul din plenul reunit, preşedintele a recunoscut că majoritatea este disfuncţională, pentru că altfel ar fi afirmat că este atributul majorităţii să susţină legile Guvernului şi este atributul opoziţiei să formuleze critici. Preşedintele Senatului consideră că oferta lui Traian Băsescu nu poate fi considerată serioasă în lipsa îndeplinirii a trei condiţii: deblocarea situaţiei penibile de la Camera Deputaţilor, unde reprezentanţii puterii nu fac altceva decât să siluiască democraţia şi să dezonoreze instituţia Parlamentului, tratând mereu de pe poziţii de forţă; renunţarea guvernanţilor la procedura angajării răspunderii şi asumarea de către Executiv a angajamentului dezbaterii legilor cu impact major în Parlament; iniţierea unor consultări cu partidele politice, pentru degajarea unei noi majorităţi care să susţină un nou Cabinet. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, în plenul Camerelor reunite, că propune forţelor politice un moratoriu pentru deblocarea activităţii Parlamentului, el precizând că sunt necesare acţiuni ferme şi consecvente la nivelul Guvernului şi Legislativului în următoarele 30 - 45 de zile.



12