Puterea, taxată de Opoziţie în Senat, la modificarea Legii electorale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Puterea, taxată de Opoziţie în Senat, la modificarea Legii electorale

Politică 04 Aprilie 2011 / 00:00 649 accesări

Actuala Putere controlează aproape toate instituţiile din România, mai puţin una – Senatul, unde Opoziţia deţine majoritatea, iar acest lucru s-a văzut, săptămâna trecută, când democrat liberalii, udemeriştii şi independenţii şi-au „furat-o” în Comisia juridică a Senatului, unde s-a propus modificarea legii electorale. Preşedintele Organizaţiei Judeţene Constanţa a PNL, deputatul Gheorge Dragomir, a declarat că Uniunea Social Liberală a obţinut o mică victorie la Comisia Juridică a Senatului prin avizul negativ „dat unui act normativ cu vădit caracter antidemocratic, promovat de PDL: legea prin care primarii ar urma să fie aleşi într-un singur tur de scrutin”. Potrivit declaraţiilor lui Gheorghe Dragomir, „argumentele pentru care o asemenea lege este antidemocratică sunt mai mult decât evidente. Astfel, primarul nu va mai fi, în cele mai multe cazuri, legitimat de votul majorităţii cetăţenilor care doresc să îşi exprime opţiunea şi uşor de presupus că cei mai mulţi primari aleşi nu obţin 50% plus unu din numărul de voturi exprimate. Totodată, nu trebuie să uităm faptul că legitimarea primarului prin votul majorităţii cetăţenilor este temeiul democratic al descentralizării”. Parlamentarul liberal susţine că PDL se foloseşte de un argument fals şi populist în promovarea acestei legi, şi anume acela de reducere a cheltuielilor de la bugetul de stat pentru organizarea celui de al doilea tur de scrutin. „Un tur de scrutin organizat la nivel naţional costă mai puţin decât patinoarul de 12 milioane de euro de la Braşov, de exemplu. Şi acest proiect de lege se înscrie în seria de acte normative prin care PDL încearcă să distrugă fundamentele democratice ale statului român şi ale societăţii româneşti, în scopul de a se menţine cu orice preţ la putere”, a declarat Gheorghe Dragomir. În concluzie, liderul PNL Constanţa face apel la parlamentarii PDL Constanţa să aibă decenţa de a manifesta minimum de responsabilitate faţă de cetăţenii care i-au votat şi să nu le răpească acestora dreptul de a-şi alege primarul prin votul majorităţii.

Taguri articol


12