Puterea vinde iluzii!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Opinii

Puterea vinde iluzii!

Politică 11 August 2011 / 00:00 620 accesări

CONTRE PNL – PUTERE. Deputatul PNL de Cluj Horea Uioreanu consideră că Guvernul Boc - Udrea - Băsescu pare decis să distrugă tot ce a mai rămas din economia României. Horea Uioreanu susţine că „exponenţii puterii portocalii par să nu fi înţeles nimic în materie de economie în cei aproape trei ani de când au preluat conducerea ţării. În timp ce oamenii de afaceri şi analiştii economici susţin că şocurile din economia mondială vor avea impact şi asupra României, primul ministru ne asigură că suntem feriţi de criză.” El a mai spus că atitudinea premierului, „secondat cu sârguinţă de ministrul Finanţelor, mă face să spun că asistăm la ceva déjà vu”. „În campania electorală din toamna anului 2008, atât Boc cât şi preşedintele Traian Băsescu ne asigurau că România nu este şi nici nu va ajunge în criză. Ce a urmat, se ştie: “centura de siguranţă” de la FMI, acel împrumut de 20 de miliarde de euro cheltuit pe nu se ştie ce, tăierea veniturilor bugetarilor şi creşterea TVA. Acum scenariul se repetă: bursele din întreaga lume resimt efectul scăderii rating-ului de ţară al SUA, preţul aurului a atins cote astronomice, dar Boc ne spune să stăm liniştiţi. Boc ţine neapărat să întărească percepţia publică potrivit căreia conduce cel mai slab şi mai lipsit de responsabilitate dintre guvernele ultimilor 20 de ani, singurele sale abilităţi fiind populismul şi demagogia”, a spus Uioreanu.

PROPUNEREA USL, RESPINSĂ. Liberalul mai apreciază că, în acest moment, e grav nu doar că premierul nu are în mapă un program de măsuri care să prevină agravarea situaţiei economice, ci şi că refuză orice sprijin oferit. „De două luni, USL a propus formarea unei comisii tripartite, alcătuită din reprezentanţi ai Puterii, Opoziţiei şi Băncii Naţionale, pentru a elabora un plan coerent de răspuns la criză şi de relansare economică. România este în continuare fragilă, iar economia sa este fragilizată de propriul guvern, care este total lipsit de viziune economică şi care alocă banii publici doar în scopuri electoral - clientelare. Iar a susţine că economia românească este la adăpost de o eventuală criză înseamnă lipsă totală de înţelegere a globalizării, a faptului că depindem în continuare de situaţia din ţările Uniunii Europene şi din SUA. Un motiv suficient pentru ca Boc şi ai lui să se întoarcă la vatră şi să lase specialiştii să guverneze”, a mai spus Uioreanu.



12