Puteţi scăpa uşor de amenzile de circulaţie?! Unde faceți contestație

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
COD RUTIER 2019

Puteţi scăpa uşor de amenzile de circulaţie?! Unde faceți contestație

Eveniment 21 Martie 2019 / 15:57 990 accesări

Procesele verbale privind amenzile de circulaţie vor putea fi contestate la Judecătoria de pe raza căreia are domiciliul contravenientul, conform unei iniţiative legislative care a fost depusă la Parlament de 41 de deputaţi PSD. Iniţiatorii amintesc, în expunerea de motive a proiectului, că, în prezent, contestarea proceselor verbale de contravenţie se face doar la Judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta. Având în vedere că majoritatea contravenţiilor sunt amenzi de circulaţie, contestarea acestora devine de multe ori imposibilă, deoarece acţiunea trebuie depusă la o Judecătorie departe de domiciliu. "În cazul amenzilor de circulaţie, dacă un conducător auto care locuieşte în Constanţa primeşte o astfel de amendă la Satu Mare îi va fi foarte greu să o conteste şi să se apere eficient în instanţă. Transmiterea plângerii prin poştă şi judecarea cauzei în lipsă nu reprezintă, în mod necesar, o apărare eficientă. De asemenea, în cazul şoferilor care circulă mult cu maşina în interes de serviciu sau care merg în vacanţă şi primesc amenzi în mai multe judeţe, posibilităţile de contestare pe care le are conducătorul auto sunt mult îngreunate şi diminuate", explică iniţiatorii necesitatea modificării legislaţiei. Potrivit proiectului aflat la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, "împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere în termen de 15 zile de la comunicare la Judecătoria în a cărei rază de competenţă îi are domiciliul sau sediul, după caz, contravenientul, dacă acesta este pe teritoriul României". Contravenientul care nu are domiciliul în România va putea depune plângerea la Judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.

Propunerea legislativă modifică astfel Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi Ordonanţa 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor și va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, iar apoi a Camerei Deputaţilor, care este for legislativ decizional.



12