Putin, ameninţarea Rusiei?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Putin, ameninţarea Rusiei?!

Externe 28 Iulie 2011 / 00:00 565 accesări

”Rusia riscă o catastrofă, dacă preşedintele Medvedev nu va candida la prezidenţialele din martie 2012 şi îi va lăsa cale liberă premierului Putin”, au scris doi consilieri ai Kremlinului în cotidianul ”Vedomosti”. ”Dacă actualul preşedinte refuză să îşi prelungească funcţia, va provoca o criză în ţară”, au scris Igor Jurgens şi Evgheni Gontmaker, care gestionează Institutul de Dezvoltare Contemporană INSOR, apropiat Kremlinului. ”Stabilizarea este sinonimă cu stagnarea, degradarea şi dezastrul. Iar dacă Putin se stabileşte permanent, consecinţele ar putea fi retragerea capitalului şi emigrarea din Rusia, intensificarea extremismului naţionalist şi înăsprirea sistemului politic”, au avertizat cei doi. Jurgens, un apropiat al lui Medvedev, l-ar fi ajutat pe acesta să pună la punct Strategia 2012, care prevede reforme politice radicale, considerate indispensabile pentru modernizarea economiei ruse. Printre acestea se numără întoarcerea treptată la alegerea directă a guvernatorilor, simplificarea procesului de înscriere a candidaţilor şi partidelor la alegeri şi reforma Camerei Superioare a Parlamentului.

Între timp, sute de documente confidenţiale ale structurilor statului rus ar fi fost publicate pe internet, a scris, ieri, presa rusă, fără a preciza cine se află la originea scurgerii de informaţii. Ar fi vorba de circa 200 de documente ale Serviciului Federal Antimonopol rus (FAS), Serviciului Federal pentru Migraţie (FMS), Curţii de Conturi, Ministerelor Dezvoltării Economice şi Educaţiei, precum şi ale unor instituţii regionale. FAS şi Curtea de Conturi au respins posibilitatea scurgerii de documente. Procuratura din Moscova a ordonat să fie luate măsuri privind scurgerea de date.

Taguri articol


12