Putin, favorabil reunificării paşnice a celor două Corei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Putin, favorabil reunificării paşnice a celor două Corei

Externe 14 Noiembrie 2013 / 00:00 235 accesări

Rusia este favorabilă reunificării paşnice a celor două Corei, separate de 60 de ani, a declarat, marţi, preşedintele rus, Vladimir Putin, într-un interviu pentru canalul de televiziune sud-coreean KBS, cu ocazia vizitei sale în Coreea de Sud. În acelaşi timp, preşedintele rus a avertizat că nimic nu trebuie impus din afară pentru a asigura reunificarea Peninsulei Coreea, deoarece, în loc de un rezultat pozitiv, procesul va căpăta un caracter distructiv. Liderul rus a menţionat că reunificarea celor două Corei ar putea fi un proces foarte constructiv şi ar putea contribui la menţinerea securităţii şi dezvoltarea economiei în regiune.

Peninsula Coreea a fost divizată de-a lungul paralelei 38 în două state, în urma eliberării sale la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, după 35 de ani de ocupaţie colonială japoneză. Coreea de Nord şi Coreea de Sud sunt, tehnic, în stare de război, după conflictul care le-a opus între 1950 şi 1953. Pe termen scurt, preşedintele rus s-a pronunţat pentru reluarea convorbirilor în format de şase privind dosarul nuclear nord-coreean, în cadrul unei întâlniri avute marţi după-amiază cu preşedinta sud-coreeană, Park Geun-hye. ”Aici avem cu Republica Coreea un scop comun - asigurarea stabilităţii şi securităţii pentru toate statele din regiune, realizarea unei denuclearizări a Peninsulei Coreea. Problema poate fi rezolvată numai pe cale diplomatică, în cadrul tratativelor în format de şase (cele două Corei, SUA, Japonia, China şi Rusia)”, a afirmat preşedintele rus, pledând pentru reluarea discuţiilor cât mai curând posibil.

Taguri articol


12