Putin felicită FSB pentru activitatea din 2012

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
2.000 de spioni arestaţi

Putin felicită FSB pentru activitatea din 2012

Externe 15 Februarie 2013 / 00:00 215 accesări

Ieri, preşedintele rus, Vladimir Putin, a felicitat FSB, serviciul federal de securitate, pentru activitatea sa din anul trecut, care a permis demascarea a peste 200 de agenţi străini, în cadrul unei reuniuni cu conducerea fostului KGB. Putin, el însuşi fost agent KGB sovietic şi director al FSB înainte de a accede la puterea politică în 1999, a salutat ”munca onestă” a foştilor săi colegi în 2012, potrivit site-ului Kremlinului. ”Anul trecut, graţie operaţiunilor unităţilor noastre de contraspionaj, au fost demascaţi 34 de ofiţeri de meserie şi 181 de agenţi ai serviciilor secrete străine, dintre care 12 au fost prinşi în flagrant delict. Spionajul vizează tehnologiile noastre de vârf, planurile de dezvoltare ale forţelor noastre armate şi industria noastră militară, precum şi informaţiile cruciale de ordin politic şi economic. O altă prioritate este lupta împotriva terorismului. Trebuie împiedicată înrolarea oamenilor, a tinerilor, în grupările teroriste şi cele clandestine”, a afirmat Putin. El a subliniat ”necesitatea de a împiedica orice ingerinţă directă sau indirectă în afacerile noastre interne”, reafirmând ”necesitatea de a supraveghea activităţile organizaţiilor neguvernamentale finanţate din străinătate”. Putin a avertizat, de asemenea, împotriva ”tentativelor de frânare a procesului de integrare pe teritoriul fostei URSS”. Rusia, care are o uniune vamală cu Belarus şi Kazahstan, vrea să facă din aceasta embrionul unei noi uniuni economice eurasiatice pe teritoriul fostei URSS.

Taguri articol


12