Putin i-a luat apărarea lui Edward Snowden

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Putin i-a luat apărarea lui Edward Snowden

Externe 05 Septembrie 2013 / 00:00 374 accesări

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a apreciat ieri că fostul consultant al serviciilor de informaţii americane Edward Snowden, care şi-a găsit refugiu în Rusia, „este un băiat străin, cu convingeri, care s-a condamnat la o viaţă dificilă”, calificându-l totodată drept „un apărător al drepturilor omului neînţeles de SUA”. „Înţeleg că serviciile secrete americane au interesul de a-l prezenta ca pe un trădător, dar este un om care are un mod de a gândi cu totul diferit, el se consideră un apărător al drepturilor omului şi se comportă cu noi ca atare”, a declarat Putin. „Probabil, după ce va trece un anumit timp, America va înţelege că nu este un trădător sau un spion, că este un om cu convingeri şi se vor găsi anumite compromisuri”, a subliniat preşedintele rus. „Snowden nu a încercat vreodată să ne divulge ceva”, a afirmat Putin, răspunzând întrebării dacă informaticianul american a propus serviciilor secrete ruseşti informaţii confidenţiale despre activităţile colegilor lor americani. „Nu îl vom preda SUA. Poate să se simtă în siguranţă aici. Dar mai târziu? Este destinul său, el l-a ales şi crede că este nobil, justificat şi că aceste sacrificii sunt necesare”, a precizat şeful statului rus.

La începutul lunii august, Edward Snowden a obţinut azil temporar de un an în Rusia, după ce a petrecut peste o lună în zona de tranzit a aeroportului Şeremetievo din Moscova, unde a sosit din Hong Kong. Washingtonul a cerut în mai multe rânduri extrădarea lui Snowden în ţara natală, unde a fost inculpat de spionaj după ce a făcut dezvăluiri despre supravegherea electronică mondială efectuată de SUA. Putin a anunţat că informaticianul american a contactat în Hong Kong diplomaţi ruşi înainte de a veni la Moscova, propunând Rusiei „să lupte împreună cu el împotriva încălcărilor drepturilor omului şi legii de SUA”. Putin afirmă că a respins această propunere, subliniind că a acceptat să-l găzduiască pe cetăţeanul american cu o singură condiţie, şi anume ca el să înceteze dezvăluirile despre programele de spionaj ale ţării sale. Liderul rus a precizat că a aflat despre sosirea lui Snowden la Moscova doar cu două ore înainte de aterizarea avionului său.

Într-un interviu acordat cotidianului „Moskovski Komsomoleţ”, avocatul rus al lui Snowden, Anatoli Kucerena, declară că totul merge spre bine pentru Snowden, al cărui domiciliu rămâne necunoscut. Informaticianul ţine legătura cu apropiaţii săi din SUA, iar tatăl său va veni în curând în Rusia. Potrivit avocatului, de când a venit în Rusia, Edward Snowden a citit câteva opere scrise de Dostoievski şi îi place să descopere cărţi despre tradiţii şi obiceiuri ruseşti, care îl interesează mult. El primeşte multe oferte de angajare, dar încă nu a făcut o alegere, a precizat el. Totodată, Snowden vrea să înveţe limba rusă şi poate să pronunţe câteva cuvinte în rusă, ca „tiajko, tiajko” (greu, greu) sau „stakan” (pahar).



12