Preşedintele Vladimir Putin l-ar putea înlocui din funcţie pe premierul Dmitri Medvedev cu fostul ministru de Finanţe Aleksei Kudrin, potrivit unei surse din cadrul structurilor de putere, relatează ”Nezavisimaia Gazeta” în ediţia de ieri. Preşedintele rus a dat un acord de principiu şi l-ar putea nominaliza în postul de premier pe Aleksei Kudrin, până la sfârşitul anului, dar disputele privind acest subiect continuă în cadrul structurilor de putere, unde Kudrin are numeroşi opozanţi, mai ales din domeniul bancar. O eventuală nominalizare nu va fi făcută imediat, deoarece Vladimir Putin nu îl va demite pe Dmitri Medvedev înainte ca acesta să pună în aplicare decizii pe care i le-a trasat până în 2014, a menţionat sursa. Astfel, se pare că actualului premier rus i se mai oferă o şansă să remedieze situaţia prin aplicarea unor decrete prezidenţiale în mai, cu termene stricte şi un control extrem de riguros. În cazul în care preşedintele rus nu va fi mulţumit de rezultatele obţinute de Guvernul Medvedev, el va avea un argument solid să decidă o remaniere guvernamentală.
În opinia directorului Institutului de Dezvoltare Contemporană, Igor Iurghens, ”o schimbare la faţă a Executivului pare logică. În timpul sesiunii recente anuale de întrebări - răspunsuri în direct cu populaţia rusă, Vladimir Putin l-a numit pe Kudrin, de două ori, cel mai bun ministru de Finanţe din lume, preşedintele referindu-se la cele două mandate ale sale la conducerea acestui minister”. Aleksei Kudrin declara în septembrie 2011 că va refuza să facă parte dintr-un nou guvern, dacă Dmitri Medvedev, şef al statului pe atunci, va deveni premier sub preşedinţia lui Vladimir Putin, în 2012. El a demisionat ulterior din funcţia de ministru de Finanţe, după ce Medvedev l-a somat să-şi prezinte demisia sau să-şi confirme loialitatea.