Putin nu crede în teoria conspiraţiei în cazul 11 septembrie 2001

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Putin nu crede în teoria conspiraţiei în cazul 11 septembrie 2001

Externe 03 August 2011 / 00:00 449 accesări

”Să susţii că atacurile de la 11 septembrie au fost instrumentate de serviciile secrete americane este un total nonsens”, a declarat, luni, premierul rus, Vladimir Putin, la un forum al tineretului rus. Acesta a fost răspunsul la o întrebare adresată de unul din participanţii la forum, în legătură cu atentatele care au schimbat faţa lumii. ”Numai oamenii care nu înţeleg şi nu cunosc activitatea serviciilor secrete pot susţine un astfel de nonsens”, a adăugat Putin, precizând că el nu îşi poate imagina cum oricare din liderii trecuţi sau actuali ai SUA ar fi putut avea o asemenea idee, de a instrumenta atentatele de la 11 septembrie.

Cum comemorarea atentatelor se apropie, analişti din toate colţurile lumii redeschid subiectul. Aceştia susţin că o investigaţie independentă asupra sângeroaselor evenimente ar fi necesară. Centrul Internaţional pentru Studierea Atentatelor din 11 Septembrie sponsorizează patru zile de dezbateri la Toronto, Canada, asupra ultimelor dovezi legate de acest subiect, la zece ani de la atentate. Evenimentele de la 11 septembrie nu au fost doar cele mai sângeroase atacuri lansate pe teritoriul SUA, ci au antrenat şi întreaga omenire în aşa-numitul război împotriva terorismului. Acesta a oferit SUA posibilitatea de a creşte în mod impresionant bugetul apărării, pentru a face faţă noilor provocări din Afganistan şi Irak.

Potrivit versiunii oficiale, atentatele din 11 septembrie au fost organizate de acum defunctul lider al-Qaida, Osama bin Laden, provocând moartea a circa 3.000 de persoane, după ce un grup de 19 terorişti a deturnat patru avioane de linie, două izbindu-le de turnurile gemene de la World Trade Center din Manhattan, New York, unul de clădirea Pentagonului din Washington şi ultimul avion prăbuşindu-se pe un câmp în afara oraşului Pittsburgh din Pennsylvania.

Taguri articol


12