Preşedintele rus Vladimir Putin nu exclude o participare la marcarea a 70 de ani de la Debarcarea din Normandia, pe 6 iunie, Franţa menţinând invitaţia, a anunţat astăzi Kremlinul. "Bineînţeles, această vizită este avută în vedere", a spus purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Dmitri Peskov, confirmând o declaraţie pentru presa rusă, în contextul în care criza ucraineană a provocat o tensiune fără precedent între Rusia şi Occident de la Războiul Rece şi până în prezent. O sursă de la Kremlin afirmă că vizita lui Putin în Franţa este "prevăzută", deocamdată, şi că este luată în calcul problema întâlnirilor bilaterale în cursul evenimentelor la care urmează să asiste lideri occidentali, inclusiv preşedintele american Barack Obama şi cancelarul german Angela Merkel. Preşedintele francez François Hollande a anunţat în martie că menţine invitaţia la festivităţi, în Normandia, adresată lui Putin. State occidentale anulau concomitent un summit G8 cu Putin, prevăzut în iunie la Soci (Rusia), înlocuit cu un summit G7 în aceeaşi perioadă, pe 4 şi 5 iunie la Bruxelles, sancţionând astfel Moscova după anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea.