Pe listele de aşteptare pentru transplant hepatic la Institutul de Boli Digestive şi Transplant Hepatic Fundeni se află înscrişi aprox. 300 de bolnavi, un număr mic, spun specialiştii, care sunt de părere că cifra persoanelor care suferă de ciroză, deci care ar putea să fie salvaţi de un transplant, este cu mult mai mare. În lipsa banilor însă, directorul Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Fundeni, prof. univ. dr. Irinel Popescu, a declarat că şi-a propus să realizeze 50 de transplanturi hepatice pentru acest an. “Evident, 50 este un număr insuficient faţă de cei aflaţi pe liste”, a declarat directorul. În prezent, în România există şase centre acreditate pe transplant hepatic. Cea mai bună măsură pentru fluidizarea activităţii acestora o constituie stricta coordonare a sistemului de selectare a donatorilor. El crede că un prim pas care să ducă la funcţionarea sistemului de transplant românesc ar fi o mai atentă monitorizare a deceselor survenite în urma traumatismelor craniene şi a accidentelor cerebrale.