Puţin peste jumătate din plaje au ajuns la operatori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Puţin peste jumătate din plaje au ajuns la operatori

Justiție 29 Mai 2010 / 00:00 488 accesări

Pentru sezonul estival 2010, doar 62% din suprafaţa plajelor turistice a fost închiriată operatorilor din turism. Atât în prima, cât şi în cea de-a doua etapă a licitaţiei suţinute de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL), agenţii economici s-au arătat nemulţumiţi de modul de organizare, dar şi de preţurile de pornire stabilite. Potrivit mai multor agenţi economici, licitaţiile au fost organizate într-o perioadă mult prea scurtă, astfel că foarte mulţi dintre cei care doreau să închirieze plaje nu au putut participa pentru că nu au avut cum să obţină toate documentele solicitate prin caietul de sarcini. Mai mult decât atât, sistemul de licitaţie a fost unul greoi şi chiar restrictiv dacă ne gândim că pe sectoarele cu unic ofertant licitaţia era reluată. Reprezentanţii ABADL nu au comentat acuzaţiile agenţilor economici susţinând că toate deciziile au fost luate la Ministerul Mediului. Purtătorul de cuvânt al ABADL, Cătălin Anton, a declarat că, în urma încheierii celei de-a treia etape a licitaţiei pentru sezonul estival 2010, au fost încheiate 69 de contracte de închiriere. “Există 21 de contracte în derulare încheiate în perioada 2006-2008 pe o durată de 10 ani şi patru contracte semnate cu Primăria Mangalia. Restul până la 69 au fost încheiate în această lună, în urma licitaţiilor susţinute de ABADL”, a declarat Anton. Potrivit acestuia au rămas nelicitate sectoarele Năvodari I, Constanţa I şi II, Olimp I şi 2 Mai, precum şi subsectoare de pe zona de sud a litoralului. Pe sectoarele care au rămas în administrarea ABADL vor fi montate coşuri de gunoi de către angajaţii instituţiei, iar suprafaţa plajei urmează a fi igienizată tot de ei. Pe sectoarele de plajă închiriate operatorilor privaţi, responsabilitatea menţinerii curăţeniei le revine acestora.



12