Secretarul american al Apărării, Robert Gates, a declarat că este puţin probabil ca liderii Taliban să accepte o ofertă de reconciliere din partea autorităţilor afgane, dar nu a exclus varianta în care insurgenţii de rang inferior să ajungă la pace cu oficialii de la Kabul. Robert Gates a salutat anunţul unui nou plan de reconciliere pe care preşedintele Hamid Karzai urmează să-l prezinte, potrivit purtătorului său de cuvânt, la 28 ianuarie, cu ocazia conferinţei de la Londra pe tema viitorului Afganistanului, dar a afirmat că mollahul Omar şi alţi lideri Taliban vor manifesta reticenţe în a renunţa la arme dacă situaţia nu se schimbă în ţară. Administraţia Obama nu a fost înştiinţată despre detaliile planului autorităţilor afgane, a declarat secretarul Apărării.
Preşedintele afgan le-a propus în repetate rânduri luptătorilor Taliban să renunţe la arme, oferindu-le inclusiv funcţii în Guvern, în special liderului acestora, mollahul Omar. Dar grupările de insurgenţi au refuzat orice formă de dialog cu Guvernul cât timp forţele internaţionale nu vor părăsi ţara. Insurgenţa Taliban s-a intensificat în ultimii trei ani, în pofida creşterii numărului de militari străini în opt ani, ajungând în prezent la 113.000, dintre care 71.000 de militari americani. Numărul militarilor americani ucişi s-a dublat în 2009 (317 morţi) comparativ cu 2008 (155 de morţi).