Putin s-ar fi cununat cu fosta gimnastă Alina Kabaeva

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Zvonuri

Putin s-ar fi cununat cu fosta gimnastă Alina Kabaeva

Monden 25 Septembrie 2013 / 00:00 518 accesări

Zvonurile că preşedintele rus, Vladimir Putin, şi fosta gimnastă Alina Kabaeva s-ar fi cununat la sfârşitul săptămânii trecute, la o mănăstire din regiunea Valdai, unde şeful statului rus s-a aflat cu ocazia reuniunii anuale a Clubului Internaţional de Dezbateri, au încins într-atât de mult reţelele sociale, încât purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, a apărut duminică la postul de televiziune Dojdi, pentru a le infirma, după cum relevă publicaţia „Leningradskaia Pravda”. Înainte de a ajunge pe forumuri şi a fi dezbătută, informaţia despre cununia lui Putin, divorţat în vară de soţia sa Liudmila, a fost difuzată de agenţia de presă georgiană GHN, care scria că jurnaliştii ruşi sunt în temă cu această schimbare din viaţa liderului rus, dar, din anumite motive, se abţin de la difuzarea datelor despre eveniment. Cât despre locul ales pentru cununie, mănăstirea de pe lacul Valdai este unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult din Rusia. În 1991, clerul rus, în frunte cu patriarhul de la acea vreme, Aleksii al II-lea, a depus toate eforturile pentru a se asigura că această mănăstire va fi readusă în sânul bisericii. Viaţa monahală a fost reluată aici în 1995. Potrivit unei surse a agenţiei GHN, mănăstirea este un loc familiar preşedintelui Putin. În ianuarie 2008, acesta a vizitat mănăstirea împreună cu patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii din epocă. El are o relaţie destul de bună cu stareţul mănăstirii, arhimandritul Efrem, care, potrivit aceleiaşi surse, ar fi oficiat cununia preşedintelui Putin şi a fostei gimnaste. Ceremonia s-a desfăşurat într-o atmosferă secretă, dar drumurile închise către sfântul lăcaş au ridicat semne de întrebare printre localnici şi călugări. Deşi nu se ştie când primul cuplu al ţării a oficiat cununia civilă, cea religioasă a avut loc în mod cert, concluziona agenţia georgiană de presă.

INFIRMARE OFICIALĂ Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, a infirmat zvonurile de pe reţelele sociale. Într-un interviu pentru postul de televiziune Dojdi, el a calificat aceste speculaţii drept „exerciţii de weekend pe internet, din plictiseală”. Vladimir şi Liudmila Putin şi-au anunţat divorţul în vară. Vestea a fost dată publicului la premiera baletului „La Esmeralda” în Palatul de Stat al Kremlinului. „Este decizia noastră comună, căsătoria noastră a ajuns la final”, a spus liderul rus, adăugând că soţia sa „şi-a dus la capăt serviciul de cart, iar acum, fiecare are propria lui viaţă”. În ceea ce priveşte aspectul religios al problemei, Putin a declarat că el cu Liudmila nu s-au cununat, ci au fost căsătoriţi doar civil. Zvonurile nu se remarcă însă prin noutate. Agenţia georgiană GHN anunţase prima oară cununia religoasă a lui Putin şi a fostei campioane olimpice la gimnastică încă din 29 septembrie 2010, observă „Leningradskaia Pravda”.

Taguri articol


12