Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi-a exprimat încă o dată îngrijorările cu privire la o lege americană ce sancţionează oficiali ruşi pentru abuzuri privind drepturile omului şi la planurile SUA în legătură cu scutul antirachetă din Europa, într-un discurs susţinut luni, în faţa diplomaţilor ruşi. ”Schimbarea amendamentului antisovietic Jackson-Vanik cu o lege antirusă, precum şi tendinţa SUA de a distorsiona echilibrul strategic prin crearea unui scut antirachetă nu poate decât să ne îngrijoreze”, a declarat el.
Luna trecută, o comisie a Senatului american a adoptat, în unanimitate, o lege denumită după numele avocatului rus care a murit în detenţie, în 2009, Serghei Magniţki şi care impune restricţii de călătorie şi îngheţarea averilor unor oficiali ruşi care au avut legătură cu încarcerarea şi decesul acestui avocat, precum şi cu alte abuzuri comise în Rusia în privinţa drepturilor omului. Putin a declarat că soluţia pentru multe probleme globale şi regionale depinde de relaţiile dintre Rusia şi SUA, adăugând că a luat notă de declaraţiile dure ale unor oficiali americani despre Moscova. Unul dintre subiectele de discordie este Siria, unde părţile aflate în conflict ar trebui încurajate să ajungă la o rezolvare politică a situaţiei prin dialog, susţine Putin. Rusia intenţionează să menţină cooperarea specială cu puterile emergente ca India şi China, a adăugat Putin, exprimându-şi, de asemenea, îngrijorările cu privire la agravarea problemelor economice din Europa. El a recunoscut însă că este pesimist în legătură cu abilitatea Europei de a găsi o soluţie viabilă la criza economică actuală. ”Lipsa unor modele de dezvoltare noi împotriva unui context de conducere erodată în motoarele economice tradiţionale, ca SUA, UE şi Japonia, reprezintă o tergiversare a dinamicii dezvoltării globale”, a afirmat el.
Şeful Statului Major al armatei ruse, Nikolai Makarov, a ajuns, ieri, în SUA, pentru o vizită de trei zile, subiectul principal în cadrul discuțiilor cu oficialii americani fiind scutul antirachetă din Europa. La 6 iulie, ministrul rus al Apărării, Anatoli Serdiukov, a afirmat că generalul Makarov va face încă o încercare în a explica poziţia Rusiei faţă de scutul antirachetă. Oficialul a avertizat din nou că Moscova nu va ignora amplasarea unor elemente ale scutului antirachetă în Europa şi va răspunde în mod adecvat la orice ameninţări la adresa securităţii sale. Rusia insistă să primească garanţii legale din partea Washingtonului că scutul nu reprezintă o ameninţare la adresa forţelor ruse.