Dacă presa occidentală, mai ales cea germană, care este foarte zgârcită în ironii de acest fel, i-a găsit o poreclă atât de străvezie, ca aluzie, lui Traian Băsescu, atunci îmi permit şi eu, iată, să-l poreclesc pe Emil Boc, după măsura şi asemănarea faptelor sale! Parcă ar fi vorba de pseudonimele lui Stan şi Bran...

Spuneţi-mi voi sincer, în lumina evenimentelor din ultima perioadă, dacă mai poate vreun gazetar să scrie ceva serios despre aceste două personaje care conduc România? Unul face pe cocoşul, la Bruxelles, iar celălalt se dă drept cloşcă, la Bucureşti. Din păcate pentru ei şi din fericire pentru noi, cocoşul şi-a mai pierdut din „virilitatea politică” şi a mai năpârlit de pene, căci s-a cam răsculat „ograda” împotriva sa, iar cloşca nu mai e atât de sigură pe ouăle de sub fundul ei, fiindcă puii clociţi până acum au spart cojile, au scos capetele din găoace şi au început să-i ciupească târtiţa cu ciocurile!

Nu suntem într-o fabulă de La Fontaine, ci în viaţa politică reală a României contemporane... Pe „Putinescu” nu-l mai vrea ţara, iar pe „Bocănescu” nu-l mai doreşte propriul partid, deşi nici în cazul lui ţara nu se lasă mai prejos, cerându-i demisia. Stan se crede micul Putin de la Porţile Orientului, iar Bran nu se mai opreşte din „boacăne”. Ultima fază, cu mărirea de 5% a veniturilor, la care a renunţat chiar a doua zi, i-a pus în cap tot partidul, dar cloşca s-a lăsat „violată politic” de Blaga şi Cezar Preda numai cu uşile închise, fără să fie presa de faţă. În schimb, lumea a aflat că Elena Udrea i-a sărit în apărare, dar nu se ştie dacă la ordinul telefonic al cocoşului sau doar conform proverbului „cloşcă, la cloşcă, nu-şi scoate ochii”...

Aşa e condusă ţara în clipa asta şi despre asemenea personaje nu se mai poate scrie decât în acest fel! Dacă ar fi să-i iau în „serios”, cel puţin pe cei doi, adică „Putinescu” şi „Bocănescu”, ar trebui să-mi aduc aminte de vorbele regretatului meu bunic matern, care îmi spunea, în copilărie, că un cocoş prea zgomotos vrea de fapt să ascundă faptul că a devenit neputincios, altfel spus, un fel de „clapon”, iar găinile care cad prea des cloşti sunt, ţărăneşte vorbind, nişte „curve”, pardon de expresie!... Iar noi ce altceva am mai putea fi decât un popor de „galinacee” care s-au răsculat împotriva cocoşului sau a cloştei sale, spre nedumerirea celor doi?! De data asta, cred că Putinescu şi Bocănescu îşi numără ouăle rămase...