PUZ-ul pentru zona costieră, în dezbatere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PUZ-ul pentru zona costieră, în dezbatere

Social 20 Ianuarie 2012 / 00:00 707 accesări

Reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) au convocat, ieri, Consiliul Consultativ al Turismului, format din reprezentanţi ai celor mai importante asociaţii patronale, profesionale şi de promovare şi ai autorităţilor publice locale, pentru a discuta despre planul de urbanism zonal (PUZ) pentru zona costieră (tronsonul capul Midia - Vama Veche). „Am fost convocaţi astăzi (ieri - n.r.) la minister pentru a ni se prezenta PUZ-ul pentru zona costieră. Am comunicat reprezentanţilor instituţiei că nu vom putea emite o părere referitor la acest document până nu îl vom dezbate la nivel local, cu toţii factorii de decizie”, a declarat preşedintele Asociaţiei Dobrogea - Litoral, Corina Martin. În perioada următoare, PUZ-ul urmează să fie transmis către Asociaţie, ai cărei reprezentanţi vor organiza o serie de dezbateri cu toţi primarii localităţilor direct interesate şi cu hotelierii, pe marginea documentului. „Intenţionăm ca, în primele două săptămâni ale lunii februarie, să transmitem către Ministerul Turismului propunerile noastre la PUZ”, a adăugat Corina Martin. MDRT a iniţiat elaborarea PUZ-ului pentru zona costieră pretextând dezorganizarea şi modul haotic în care s-a făcut, în ultimii 20 de ani, amenajarea urbanistică a staţiunilor turistice de pe litoral. În condiţiile în care, pentru obţinerea autorizaţiilor de construire pe litoral, doritorii trebuiau să obţină inclusiv avizul MDRT, poate ministrul de resort, Elena Udrea, ar trebui să caute vinovaţii pentru degringolada pe care o acuză chiar în propria curte.



12