Quincy Jones a intentat vineri, la Tribunalul din Los Angeles, un proces administratorilor averii lui Michael Jackson, cerând suma de 10 milioane de dolari drept compensaţie pentru drepturile de autor neîncasate din producţiile muzicale postume ale cântăreţului. Producătorul şi compozitorul american, în vârstă de 80 de ani, a chemat în instanţă casa de discuri Michael Jackson Productions (MJJ) şi compania Sony, pentru drepturi de autor neîncasate de pe urma filmului ”Michael Jackson: Asta-i tot” (2009), a spectacolului susţinut de Cirque du Soleil şi a ediţiei aniversare a albumului ”Bad”, producţii care conţin muzică produsă de Quincy Jones. Acesta susţine că i se cuvin drepturi de autor pentru munca sa la cântecele postume ale lui Michael Jackson, susţinând că el nu a fost recunoscut ca producător pentru că melodiile au fost remixate pe nedrept, astfel încât acesta să nu mai aibă dreptul la profitul final. Avocatul administratorilor bunurilor lui Michael Jackson susţine că ”domnul Jones a fost compensat cum se cuvine pentru cei aproximativ 35 de ani cât a colaborat cu Michael”.
Filmul ”Michael Jackson: Asta-i tot” a fost produs de AEG Live, compania care se ocupa şi de turneul de revenire al artistului, în 2009. Cele două spectacole ale companiei Cirque du Soleil, intitulate ”The Immortal Tour” şi ”One”, sunt ilustrate cu muzică din întreaga carieră a lui Michael Jackson, obţinând până acum un profit estimat la 300 de milioane de dolari. Conform avocatului lui Quincy Jones, ilustraţia muzicală pentru film şi cele două spectacole conţine muzică reeditată, dar contractul lui Jones cu Michael Jackson prevedea că producătorul are dreptul de a remixa înregistrările cântăreţului, astfel încât Sony şi MJJ au încălcat acest contract. Quincy Jones a produs trei dintre albumele cântăreţului Michael Jackson - ”Off the Wall”, ”Thriller” şi ”Bad”. În vârstă de 80 de ani, Quincy Jones este unul dintre cei mai premiaţi muzicieni din toate timpurile, fiind recompensat cu 27 premii Grammy.
Michael Jackson a murit pe 25 iunie 2009, la vârsta de 50 de ani, din cauza unei supradoze de propofol, un anestezic puternic pe care starul american îl utiliza pe post de somnifer, cu complicitatea medicului său, Conrad Murray, în perioada în care artistul american se afla la Los Angeles şi efectua repetiţii intense pentru ultimul său turneu din carieră, intitulat „This Is It Tour“, care ar fi trebuit să debuteze în iulie 2009, la O2 Arena din Londra. Conrad Murray, care în noiembrie 2009 a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru omor din imprudenţă, a făcut demersurile pentru a-şi recupera licenţa medicală. Conrad Murray, care înainte de a fi condamnat avea o clinică privată în Texas, a completat, vineri, o petiţie civilă în districtul Travis din Texas, în care solicită judecătorilor să suspende revocarea licenţei sale medicale. Texas a fost primul stat care i-a revocat licenţa lui Conrad Murray, autorităţile invocând motivul condamnării acestuia pentru crimă în California.