Directorul organizaţiei americane de promovare a democraţiei în Europa de Est, Bruce Jackson, a declarat într-un interviu că R. Moldova a irosit două decenii în termenii reformelor democratice şi integrării europene, relatează Europa Liberă. Bruce Jackson, fondatorul proiectului “Democraţii în tranziţie” a declarat că R. Moldova a ratat marea oportunitate din anii \'90 de a rivaliza cu ţările baltice în integrarea în UE şi are puţine şanse de a le prinde din urmă. El susţine că guvernele comuniste care au condus R. Moldova în deceniul trecut şi în special Partidul Comuniştilor condus de Vladimir Voronin a respins multe propuneri venite dinspre Occident şi a gestionat prost relaţiile cu Rusia, Ucraina şi România. În privinţa ambiţiilor de aderare la UE ale noului Guvern pro-occidental moldovean, Jackson susţine că este puţin probabil ca un nou val de extindere să aibă loc în viitorul apropiat. El a adăugat însă că atunci când UE va decide să se extindă dincolo de Balcanii de Vest - o regiune căreia i s-a promis aderarea - R. Moldova şi Ucraina vor fi probabul următoarele candidate. Spre deosebire de Serbia, Macedonia sau Bosnia-Herţegovina, R. Moldova nu este considerată de UE drept un potenţial candidat dar face parte din Parteneriatul Estic, un program care le oferă celor şase membri legături strânse în schimbul unor reforme democratice.