Un refugiat din Sierra Leone a protestat, ieri, la Chişinău, cerând autorităţilor să-i acorde cetăţenia moldovenească, pentru a putea vota la alegerile legislative din 28 noiembrie. Nemulţumit de faptul că nu va putea participa la alegerile parlamentare din 28 noiembrie, refugiatul John Onoje a pichetat sediul întreprinderii de stat Registru, aflată în subordinea Ministerului Tehnologiilor Informaţionale, purtând în mână o foaie pe care scria “Vreau să votez”. Protestul refugiatului i-a atras atenţia şi preşedintelui interimar, Mihai Ghimpu, care a avut o discuţie cu acesta. El i-a spus preşedintelui Ghimpu că vrea să voteze, iar pe viitor nu exclude să candideze la vreo funcţie în stat. ”Eu vreau să particip la alegeri dar dacă vreau, pot şi să candidez, să fiu la Parlament, să fiu deputat”, a declarat John Onoje. Preşedintele Mihai Ghimpu a menţionat, glumind, că refugiatul ar putea candida pe viitor la funcţia de şef al statului. În ceea ce priveşte acordarea cetăţeniei moldoveneşti lui John Onoje, Ghimpu a spus că nu intră în atribuţiile sale, comisia de resort fiind responsabilă de examinarea cererii refugiatului din Sierra Leone.