R. Moldova respectă decizia României de a participa la scutul antirachetă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

R. Moldova respectă decizia României de a participa la scutul antirachetă

Externe 23 Februarie 2010 / 00:00 379 accesări

Fiecare stat are dreptul suveran de a decide de sine stătător, conform intereselor sale naţionale, aranjamentele şi mecanismele de asigurare a propriei securităţi, a spus Guvernul moldovean referitor la amplasarea pe teritoriul României a unor elemente ale sistemului antirachetă. Guvernul R. Moldova a luat notă de înţelegerile româno-americane referitoare la perspectiva amplasării pe teritoriul României a unor elemente ale sistemului de apărare antirachetă în Europa, precum şi de caracterul deschis al acestuia pentru participarea altor actori interesaţi, în scopul consolidării securităţii comune, afirmă un comunicat al Executivului de la Chişinău. În comunicat se menţionează că Guvernul a luat notă de informaţiile puse la dispoziţie în cadrul consultărilor recente cu autorităţile române privind caracterul strict defensiv al elementelor sistemului de apărare antirachetă, care permite creşterea capacităţii de apărare a Europei, în particular a statelor din regiune, în condiţiile în care proliferarea tehnologiilor nucleare şi ameninţările reprezentate de rachetele cu rază scurtă sau medie de acţiune sunt în creştere.

Reprezentanţi ai Ministerului român de Externe au avut, săptămâna trecută, consultări bilaterale pe probleme de securitate cu partea moldoveană, context în care a fost abordată şi participarea României la sistemul de apărare antirachetă. În acest context, partea română a menţionat că decizia de participare la sistemul de apărare antirachetă ţine de securitatea naţională a României şi securitatea colectivă a aliaţilor NATO. În plus, noua versiune a scutului american antirachetă permite acoperirea integrală a teritoriului României, a statelor aliate din regiune, dar şi a celor nealiate, precum R. Moldova, împotriva unei eventuale ameninţări cu rachetă şi, respectiv, reduce riscurile de securitate în plan regional mai larg. De asemenea, participanţii la consultări au menţionat factorul descurajator pe care îl comportă prezenţa sistemului menţionat împotriva unui eventual atac cu rachetă, precum şi faptul că sistemul de apărare antirachetă este deschis pentru participarea altor actori interesaţi, în scopul consolidării securităţii comune. Preşedintele Traian Băsescu a anunţat la 4 februarie că România a acceptat invitaţia administraţiei Obama de a găzdui interceptoare de rachete ca parte a scutului american. Elementele ar urma să fie desfăşurate în 2015, într-o a doua fază a noii versiuni a scutului, care combină interceptori pe mare şi pe uscat pentru rachete cu rază scurtă, medie şi, în faza finală, pentru rachete cu rază lungă de acţiune. Participarea României presupune numai amplasarea de interceptori tereştri, nu şi radare, care vor fi găzduite de alte state.



12