Parlamentul moldovean a aprobat, miercuri, un proiect ce vizează denunţarea acordului privind Tribunalul Economic al CSI. Adjunctul ministrului moldovean al Justiţiei, Oleg Efrim, a argumentat necesitatea denunţării acordului prin ineficienţa acestuia. Astfel, începând din 1994, de când Tribunalul Economic al Comunităţii Statelor Independente (CSI) şi-a început activitatea şi până în prezent, pe rolul acestei instanţe s-au aflat doar 65 de dosare, dintre care doar trei din partea R. Moldova. În plus, Chişinăul cheltuie anual, în cadrul acestui tribunal al CSI, aproximativ 40.000 de dolari.
De asemenea, Parlamentul moldovean a adoptat o lege cu privire la aderarea R. Moldova la Tratatul de Constituire a Comunităţii Energetice. Documentul a fost aprobat după acceptarea aderării ţării la această comunitate, la 18 decembrie, în cadrul celei de a şaptea reuniuni a Consiliului Ministerial al Comunităţii Energetice, desfăşurată la Zagreb. Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al Economiei, care a prezentat proiectul de lege, a declarat că adoptarea acestui text încheie şirul de acţiuni interne întreprinse de R. Moldova pentru aderare la Tratatul Comunităţii Energetice. Obţinerea statutului de membru cu drepturi depline va permite integrarea ţării pe piaţa energetică regională şi va spori semnificativ gradul de securitate energetică a acesteia. Totodată, documentul va angaja Chişinăul la un orar de restructurare a sistemului energetic şi la transpunerea completă a aquis-ului energetic european.
Tot miercuri, Procuratura Generală a R. Moldova a declanşat urmărirea penală împotriva fostului ministru al Afacerilor Interne, Gheorghe Papuc şi a fostului comisar general al poliţiei din Chişinău, Vladimir Botnari, în legătură cu violenţele din aprilie. Cei doi vor fi cercetaţi penal pentru neglijenţă în serviciu, soldată cu urmări grave, în legătură cu evenimentele din aprilie 2009. Victoria comuniştilor la alegerile legislative din aprilie a provocat proteste din partea susţinătorilor opoziţiei, care au degenerat în violenţe soldate cu victime.