Spre nefericirea Rusiei, Curtea Constituțională a constatat că există circumstanțe care justifică instituirea interimatului funcției de președinte al Republicii Moldova în cazul numirii lui Eugen Sturza în funcția de ministru al Apărării, acesta urmând să fie numit în funcție prin ...
Președintele filorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, riscă să fie suspendat din funcție, după ce Curtea Constituțională a țării a decis că sancțiunea poate fi luată ca urmare a refuzului repetat de a numi un ministru în funcție, cel al Apărării în cazul de față. Astfel, forul ...
Curtea Constituțională a Republicii Moldova a stabilit că refuzul președintelui Igor Dodon de a semna decretul de numire a ministrului Apărării este motiv de a fi suspendat temporar din funcție, iar atribuțiile sale în această privință vor fi preluate de președintele Parlamentului sau de șeful ...
Parlamentul European (PE) vrea ca robinetul financiar să se închidă pentru R. Moldova deoarece derapajele democratice sunt prea mari, reformele stagnează şi corupţia persistă. Acestea sunt şi problemele pe care R. Moldova a promis să le rezolve, pas cu pas, cu ajutorul sumei de 100 de milioane de euro ...
R. Moldova ar putea rata ajutorul de 100 de milioane de euro din partea Comisiei Europene ca urmare a deciziei Chișinăului de a modifica sistemul electoral, relatează Radio Chișinău. Un proiect de rezoluție a Parlamentului European (PE) - ce urmează să fie supus dezbaterii într-o sesiune plenară la ...
Președintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, a respins marți, pentru a doua oară, candidatura propusă de coaliția de guvernare în persoana lui Eugen Sturza - vicepreședintele Partidului Popular European din Republica Moldova (PPEM) - la funcția de ministru al apărării, ceea ce reprezintă o ...
Probabil v-aţi gândit adesea la această problematică a demiterii primarului. Adicătelea, dacă nu face bine ce face, rămânem pe cap cu el timp de patru ani şi nu putem face nimic? Ei bine, vecinii noştri moldoveni şi-au pus aceleaşi întrebări şi au găsit şi răspunsuri. Consilierii ...
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat luni, într-un interviu acordat agenției de presă RIA Novosti, că nu va semna nicio lege antirusească, chiar dacă aceasta va duce la organizarea unui referendum privind suspendarea sa din funcție, întrucât crede că majoritatea populației ...
Un nou conflict instituțional la nivel înalt a izbucnit în Republica Moldova, după ce un contingent de 57 de militari moldoveni va participa la exerciţiile multinaţionale din Ucraina, la care vor lua parte şi forţe din 14 state membre NATO, deși Igor Dodon, preşedintele de la Chişinău, a interzis ...
Consiliul Marii Adunări Naționale, structură formată în timpul protestelor din septembrie 2015, a lansat miercuri un apel către cetățenii Republicii Moldova, chemându-i să participe la un protest masiv împotriva derapajelor guvernării la 17 septembrie, relatează Radio Chișinău. Cu ...
Republica Moldova este, nu numai geografic și cultural, o țară europeană și nu mai poate supraviețui unei noi revizuiri a cursului geostrategic, a declarat, într-un discurs prilejuit de cei 26 de ani de la proclamarea independenței, șeful Executivului de la Chișinău, Pavel Filip. "Am certitudinea ...
Organizația Studenților Basarabeni împreună cu reprezentanții Universității ”Ovidius” din Constanța organizează la Chișinău, în perioada 21-25 august a.c., sesiunea a II-a de admitere pentru absolvenții de licee din Republica Moldova. Turul II se va desfășura la sediul Liceului ...
Îngrijorare la nivel înalt în Republica Moldova. Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, și-a exprimat regretul că Igor Dodon nu a devenit un președinte al tuturor cetățenilor moldoveni, ci doar al propriului electorat, într-un interviu acordat miercuri portalului IPN, în ajunul ...
Preşedintele moldovean pro-rus Igor Dodon şi-a îndemnat susţinătorii din regiunea separatistă moldoveană Găgăuzia să lupte împotriva celor pe care el îi acuză că vor să ”distrugă” ”statalitatea” Republicii Moldova, o fostă republică sovietică, prin unirea cu ...
Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție din Republica Moldova au descins, luni dimineața, în clădirea guvernului de la Chișinău, informează Agora.md și Radio Chișinău. Potrivit șefei serviciului de presa al CNA, Angela Starinschi, este vorba despre mai multe dosare de ...
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a convocat joi Consiliul Suprem de Securitate pentru a discuta despre elaborarea noii strategii a securității naționale a țării, „ținând cont de toate riscurile și amenințările atât pe plan intern, cât și pe plan extern”, relatează ...