„Rabla”, îmbunătăţită

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Rabla”, îmbunătăţită

Social 22 Aprilie 2008 / 00:00 749 accesări

Programul „Rabla” continuă. Prima de casare a autoturismelor vechi va fi menţinută în acest an la 3.000 de lei, iar limita maximă a maşinilor care pot fi scoase din uz va fi extinsă de la 16.500 la 40.000 unităţi, cu 10.000 autovehicule mai mult decît cifra anunţată iniţial, a declarat, ieri, ministrul Mediului, Attila Korodi. „Guvernul a decis o cofinanţare de 3.000 lei la un număr de 40.000 de autovehicule. A fost o dezbatere în Guvern, proiectul iniţial a fost diferit, dar în decizia din Guvern şi în dezbaterea internă s-a decis să existe o plajă mai largă de aplicare a bugetului de 120 milioane lei, de la Fondul de Mediu. Asta înseamnă că am rămas pe acelaşi cuantum de susţinere care a fost şi anul trecut, dar am lărgit numărul de maşini pe care le vom cofinanţa pentru schimbare la 40.000 de bucăţi”, a spus Korodi. Programul ar urma să înceapă în a doua parte a lunii mai. Programul de înnoire a parcului auto, aplicat în ultimii ani, prevedea ca pentru orice tip de autoturism mai vechi de 12 ani predat spre casare să fie achitată o sumă de 3.000 lei, sub forma unei prime constituită ca avans pentru achiziţionarea unei maşini noi.

Taguri articol


12