Rabla continuă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rabla continuă

Eveniment 30 Decembrie 2009 / 00:00 463 accesări

Guvernul va continua şi în 2010 programul de înnnoire a parcului auto, după ce în acest an a majorat numărul maşinilor scoase din uz şi prima de casare comparativ cu limitele din 2008, a anunţat, ieri, premierul Emil Boc. \"Programul Rabla se continuă după 1 ianuarie şi nu există impedimente pentru a merge mai departe\", a spus Boc. La începutul acestui an, Guvernul a decis ca numărul total de maşini casate prin programul de înlocuire a parcului auto naţional, denumit \"Programul Rabla\", să fie majorat la 60.000 unităţi, de la 40.000 autovehicule în 2008, iar prima de casare a urcat de la 3.000 lei la 3.800 lei. În vară, Programul Rabla, de casare a maşinilor uzate, a fost extins de Guvern prin asigurarea unui număr nelimitat de autoturisme care pot fi casate pentru persoane fizice şi includerea autoutilitarelor în categoria vehiculelor care pot fi achiziţionate. Fondurile pentru programul din acest an totalizează 228 milioane de lei. Administraţia Fondului pentru Mediu, care gestionează programul, a anunţat la jumătatea lunii decembrie că peste 32.000 de maşini mai vechi de zece ani au fost scoase din uz prin programul \"Rabla\" din acest an.

Persoanele care cumpără autovehicule noi Euro 4 înmatriculate în UE în intervalul 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 vor fi obligate să înscrie maşinile în ţară într-un interval de maximum 45 zile, începând cu 1 ianuarie 2010, pentru a beneficia de scutire de la plata taxei auto. Pentru a beneficia de această scutire, condiţia este ca în declaraţia vamală să fie stipulat că maşina a fost adusă în ţară până la sfârşitul acestui an. Premierul Boc a arătat că, prin stabilirea termenului de 45 zile, toţi cetăţenii vor avea egalitate de tratament.

Taguri articol


12