Programul Rabla ar putea începe spre sfârşitul lunii februarie, după ce va fi aprobat bugetul Fondului de Mediu, iar Imprimeria Naţională va realiza voucherele care vor fi acordate la casarea maşinilor uzate, a declarat ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely. În 15 zile de la aprobarea bugetului, Imprimeria Naţională poate începe să realizeze voucherele pentru programul Rabla. „A apărut ordinul de ministru, am finalizat discuţiile cu REMAT, persoanele fizice şi cele juridice pot merge cu oricâte vouchere doresc, la orice producător. Persoanele juridice pot lua maşini numai până în limita a 200.000 euro”, a mai spus Laszlo Borbely. Prin programul Rabla, o persoană va putea să dea cel mult trei tichete valorice (vochere) pentru achiziţionarea unei maşini noi. Maşinile vor putea fi luate şi în leasing. „Interesul nostru este ca tot mai multe rable să dispară din circulaţie\", a mai spus ministrul Mediului. Un voucher echivalează cu 3.800 lei. „Bugetul pentru Rabla este în prezent de 228 milioane lei, dar este deschis\", a mai spus ministrul. De asemenea, din acest an a fost demarat şi programul Rabla pentru tractoare şi maşini agricole, al cărui buget a fost stabilit la 100 milioane lei, iar persoanele pot lua cel mult 17.000 lei pentru casarea unui tractor uzat. Românii au luat anul trecut numai 32.327 de maşini noi prin programul Rabla, respectiv 65% din totalul autoturismelor alocate populaţiei, potrivit datelor Administraţiei Fondului de Mediu, aceasta fiind cea mai scăzută rată de succes a programului de la lansarea sa în 2005.