După succesul repurtat pe parcursul anilor trecuţi, programul \"Rabla\" vine încă o dată în sprijinul românilor care vor să scape de maşinile vechi. Cei care nu şi-au casat încă maşinile pînă acum, pot face acest lucru, cel mai probabil, de luna viitoare. \"Am discutat despre programul Rabla. Am vorbit cu domnul ministru Nemirschi şi am declanşat procedurile astfel încît, începînd cu luna martie, el să fie operaţional şi efectiv. Asta înseamnă că, începînd cu luna martie, maşinile mai vechi de zece ani vor primi o primă de 3.800 de lei, în loc de 3.000, cît era pînă acum\", a declarat ieri premierul Emil Boc. El a adăugat că, de asemenea, a fost extins numărul de maşini care intră în acest program de la 40.000, la 60.000, ca o formă de susţinere a industriei şi nu, în ultimul rînd, de înnoire a parcului auto din România. \"Aceste măsuri sînt incluse în proiectul legii bugetului de stat din 2009, nu mai sînt în stadiul de intenţie, ci în stadiul de proiect de lege ce urmează să intre în dezbaterea Parlamentului săptămîna viitoare\", a mai afirmat Boc. Poziţia optimistă a şefului Executivului nu este împărtăşită şi de reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), care consideră că programul \"Rabla\" ar putea fi dat peste cap de criza financiară. \"Dificultatea cea mai mare pe care poate să o aibă programul de înnoire a parcului auto anul acesta vine din faptul că, pînă acum, exista acces aproape nerestricţionat la creditare. În condiţiile în care accesul la credit este destul de dificil, este posibil ca volumele să nu fie atinse\", a declarat directorul general Porsche România, dar şi vicepreşedinte al APIA, Brent Valmar. El a adăugat că, pentru a contracara dificultăţile pe care le întîmpină potenţialii clienţi în obţinerea de credite, APIA s-a gîndit la o formulă prin care să fie permise şi finanţările în leasing în programul \"Rabla\". Vlamar susţine că sistemul va fi funcţional cel mai probabil în a doua parte a programului de înnoire a parcului auto. Reprezentantul APIA a precizat că începerea programului \"Rabla\" ar putea relansa vînzările de autoturisme noi, în condiţiile în care există şi discounturi semnificative oferite de dealeri. \"Atît de ieftine cît sînt maşinile astăzi, nu numai cele importate de Porsche România, dar şi în general, nu vor mai fi niciodată. Este o situaţie delicată, dealerii au stocuri şi de aceea aruncă în piaţă discounturi aberante, care nu pot fi susţinute economic\", a mai afirmat Valmar.