Rabla şi pentru firme!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Reducerea poluării. Tichete valorice

Rabla şi pentru firme!

Eveniment 10 Noiembrie 2009 / 00:00 599 accesări

Prin intermediul programului Rabla, persoanele juridice vor putea să cumpere autoturisme şi autoutilitare uşoare noi, în contextul în care, ieri, a fost publicată în Monitorul Oficial modificarea legislaţiei referitoare la acest program. \"Obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă îl constituie diminuarea poluării prin scoaterea din uz a autoturismelor şi autoutilitarelor uşoare vechi, cu nivel de poluare ridicat, proprietate a persoanelor fizice şi juridice române\", se precizează în textul publicat în MO 761. În actul normativ a fost introdusă şi noţiunea de tichet valoric, care reprezintă documentul a cărui valoare nominală reprezintă echivalentul primei de casare, iar modelul, procedura de confecţionare, eliberare şi valabilitatea tichetelor valorice vor fi aprobate prin ordin comun al Ministrului Mediului şi Ministrului Finanţelor Publice. Potrivit reglementărilor, persoanele fizice şi juridice pot să caseze cel mult trei maşini vechi şi, astfel, să primească până la 11.400 lei prin trei tichete valorice, cu care să-şi cumpere o maşină nouă. Tot din Fondul de Mediu va fi finanţat şi programul pentru stimularea înnoirii parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate, prin scoaterea din uz a celor vechi de cel putin 10 ani şi cu perioada de exploatare depasita, care se va adresa atat persoanelor fizice, cât şi celor juridice. Cuantumul primei de casare este de cel mult 17.000 lei, fără ca aceasta să depăşească 50% din preţul de achiziţie pentru un tractor nou cumpărat de o persoană fizică. Pentru persoana juridică, prima de casare nu trebuie să depăşescă 40% din preţul fără TVA al tractorului sau maşinii agricole autopropulsate noi. În octombrie, românii au cumpărat 2.202 autoturisme noi, ceea ce ridică la 5.084 numărul maşinilor date până în prezent în etapa a treia a programului Rabla, potrivit datelor Administraţiei Fondului de Mediu (AFM). În prima etapă au fost scoase din uz 11.543 de autoturisme, iar în cea de-a doua 9.649 de autoturisme. Ultima fază a programului Rabla din acest an se va derula între 1 noiembrie şi 11 decembrie, perioadă în care sunt încă disponibile 23.445 de autoturisme.



12