Rablele din Constanța, luate pe sus de Poliția Locală!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Curățenie pe domeniul public

Rablele din Constanța, luate pe sus de Poliția Locală!

Administrație 30 Septembrie 2016 / 17:19 1060 accesări

Nu de puține ori constănțenii s-au plâns de faptul că nu au unde să-și lase mașinile din cauza rablelor care ocupă parcările și trotuarele. Ne referim în acest caz la automobilele nefolosite de mai mulți ani și care, nefiind întreținute, au ajuns grămezi de fier vechi. Pentru a face curățenie pe domeniul public, în urma reclamațiilor de la cetățeni, Poliția Locală Constanța a ridicat, în baza a două dispoziții ale primarului Decebal Făgădău, nr. 3182/28.09.2016 și nr. 3182/28.09.2016, mai multe autoturisme abandonate. Șeful Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale, Dan Baltag, a declarat că, din totalul celor 11 mașini pentru care s-a trimis înștiințare, doar trei autoturisme au fost ridicate. „Opt persoane au răspuns la somații și au mutat autovehiculele“, a spus Baltag.

ÎN CE CONDIȚII SE RIDICĂ AUTOVEHICULELE

Nu toate mașinile lăsate pe domeniul public pot fi ridicate de Poliția Locală. De exemplu, autoritățile nu pot lua autoturismele care staționează temporar în loc nepermis. Pentru ca polițiștii locali să intervină, trebuie ca autoturismele respective să fi staționat într-un singur loc mai mult de un an și să prezinte indicii clare că nu mai pot fi folosite (geamuri sparte, anvelope desumflate, caroserie avariată). Poliția Locală poate acționa abia după ce trimite o somație către proprietar în care îl înștiințează să-și mute autoturismul de pe domeniul public. Legea prevede și o serie de excepții. De exemplu, nu pot fi ridicate mașinile staționate mai mult de un an pe un loc de parcare pentru care proprietarul a plătit taxele la zi. În plus, autoritățile nu pot lua un automobil care a fost mutat de pe un domeniu public pe altul, pentru că se consideră că mașina nu a ocupat același loc timp de un an. Conform legii, mașinile ridicate de polițiști pot fi recuperate de proprietari în maximum 5 zile de la momentul ridicării și după achitarea unei amenzi de 2.000 de lei, la care se adăugă 504 lei, însemnând cheltuieli de ridicare, transport și depozitare vehicule abandonate. Dacă autoturismul nu este revendicat, ajunge la fier vechi.



12