Rachetele de la Deveselu irită Federația Rusă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rachetele de la Deveselu irită Federația Rusă

Social 11 Decembrie 2014 / 00:00 629 accesări

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, în timpul unui interviu, că sistemul antirachetă de la Deveselu reprezintă o preocupare pentru Moscova, pentru că acesta este o garanție că România nu se va întoarce sub o altă sferă de influență. Șeful diplomației române a demontat argumentul venit dinspre Federația Rusă potrivit căruia sistemul de la Deveselu ar afecta capacitatea nucleară a Moscovei. „Nu poți spune că 24 de interceptori care vor fi plasați în România, împreună cu alți 24 de interceptori care vor fi, probabil, montați în Polonia în 2018, pot să afecteze capacitatea Rusiei de a lovi cu sute de rachete intercontinentale, cu o capacitate deosebită, cu tot felul de măsuri de protecție și de deviere a eventualilor interceptori“, a spus Aurescu, la Digi 24. Totodată, el a susținut că singurul argument în virtutea căruia Rusia nu este de acord cu sistemul antirachetă de la Deveselu este unul politic. „Argumentele sunt foarte clare, atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere juridic. Rămâne un singur argument, cel politic. De ce acest sistem provoacă preocupare la Moscova? Pentru că el reprezintă în România, prin baza de la Deveselu, o prezență permanentă americană pe teritoriul României, deci o garanție de securitate pe care România o are și care reprezintă garanția faptului că România nu se va întoarce sub o altă sferă de influență“, a adăugat Bogdan Aurescu. Ministrul a completat totodată că, în relația cu Rusia, România nu poate face abstracție de calitatea sa de membru NATO și UE.



12