Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” va găzdui, de duminică, de la ora 17.00, racla cu lemnul Sfintei Cruci, adus spre închinare de IPS Teodosie. Lemnul Sfintei Cruci va fi adus de la chilia Sfântul Ioan Chalkia, aparținând de mănăstirea Cutlumuș, aflate pe Sfântul Munte Athos. Racla va fi însoțită de Arhimandritul Chiril, egumenul chiliei. Lemnul Sfintei Cruci a fost găsit şi salvat de către Împărăteasa Elena, care, împreună cu fiul ei, Constantin cel Mare, vor fi sărbătoriți pe 21 mai.
PROCESIUNE RELIGIOASĂ În ajunul prăznuirii Sfinților Împărați, ocrotitorii spirituali ai orașului Constanța, luni, 20 mai, Arhiepiscopia Tomisului organizează o procesiune religioasă. Astfel, la ora 17.00, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei, urmată de procesiunea cu lemnul Sfintei Cruci și cu sfintele moaște ale Sf. Împărați Constantin și Elena, ale Sf. Pantelimon, ale Sf. Epictet și Astion de la Catedrala Arhiepiscopală spre biserica „Sfinții Împărați - I”, pe următorul traseu: str. Revoluţiei - str. Mircea cel Bătrân - b-dul Mamaia - str. Mihai Viteazu - str. Călugăreni - str. Ştefan Mihăileanu - biserica „Sf. Împăraţi”. Marți, 21 mai, de la ora 8.30, IPS Teodosie va oficia Sf. Liturghie la biserica „Sf. Împăraţi”. Lemnul Sfintei Cruci va fi adus la această biserică, unde va rămâne până pe data de 23 mai.