Racorduri la reţele de utilităţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Năvodari. Modernizare

Racorduri la reţele de utilităţi

Administrație 09 Noiembrie 2009 / 00:00 669 accesări

La Năvodari, cartierul mărginaş Peninsula se va extinde, în perioada următoare, spre zona Concasor. Acest lucru se va întâmpla după ce administraţia locală va racorda la utilităţi cele 88 de loturi pentru locuinţe pe care le-a delimitat de curând. În acest sens, aleşii locali din Năvodari au aprobat, în ultima şedinţă a Consiliului Local, o hotărâre prin care îşi asumă studiul de fezabilitate privind amenajarea canalizării şi a reţelei de alimentare cu apă în cartierul Peninsula. „Loturile de casă pe care le-am realizat le vor fi repartizate tinerilor după ce vom amenaja noile reţele de utilităţi publice, pentru că, dacă nu facem aceste lucrări, ei nu vor avea acces la condiţiile minime de civilizaţie şi nu îşi vor putea construi în condiţii decente locuinţele“, a declarat primarul oraşului, Nicolae Matei. Potrivit afirmaţiilor lui, lucrările de racordare a zonei la reţeaua de alimentare cu apă potabilă şi de amenajare a canalizării vor fi demarate peste două săptămâni şi vor costa aproximativ 500 de mii de lei. „Proiecte similare avem şi pentru alte zone ale oraşului unde suntem deficitari la capitolul canalizare“, a mai spus Matei.



12