Temperaturile mai ridicate din ultimele zile au determinat Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice (RADET) Constanţa să realizeze un sondaj printre consumatorii importanţi, asociaţiile de proprietari şi Inspectoratul Judeţean Şcolar, în vederea stabilirii datei de începere a furnizării încălzirii în municipiul Constanţa. Vineri, sondajul arăta că 26 de asociaţii de proprietari dispersate pe raza celor 135 de puncte termice RADET Constanţa s-au pronunţat pentru pornirea instalaţiei de încălzire, pentru varianta de răspuns „Nu, deocamdată” s-au pronunţat 197 de asociaţii de proprietari, iar pentru alte răspunsuri s-au pronunţat 23 de asociaţii de proprietari, care au avut opţiuni de genul: „lasă la latitudinea RADET data furnizării“; „să se furnizeze încălzire pe timpul nopţii“ sau nu se pot pronunţa până când nu sunt consultaţi membrii asociaţiei de proprietari. Reprezentanţii RADET anunţă că, în baza sondajului, va proceda la amânarea cu câteva zile a momentului începerii furnizării încălzirii, care va fi determinat după urmărirea cu atenţie a evoluţiei temperaturilor exterioare.