„RADET dezinformează în mod grosolan folosind date false și trunchiate“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„RADET dezinformează în mod grosolan folosind date false și trunchiate“

Social 27 Septembrie 2018 / 17:29 7310 accesări

Înainte de a vă reda, integral, comunicatul Electrocentrale Constanța SA, ne permitem să comentăm că în războiul declaraţiilor dintre RADET şi CET prin intermediul mass-media, cei care au de pierdut sunt constănţenii. Ne întrebăm: nu era mai bine să stea toţi aceşti domni care trimit comunicate la o masă şi să-şi spună prin viu grai ce au a-şi transmite în scris şi poate că s-ar fi găsit şi o rezolvare?

Citiţi, în continuare, cel mai recent (căci suntem convinşi că nu va fi ultimul) comunicat al CET, în replică al cel al RADET, de astăzi, 27 septembrie 2018.

„Informațiile furnizate opiniei publice de către conducerea RADET Constanța nu reflectă realitatea contractuală dintre părți și plătile efectuate de către regie, partenerului Electrocentrale Constanța SA, astfel încât nu putem decât să ne exprimăm îngrijorarea față de posibilitatea reală sau intenția acestora în depășirea situației.

Datele cuprinse în conținutul comunicatului de presă pe care conducerea RADET Constanța și-l asumă în fața constănțenilor nu sunt reale, având în vedere importanța destinatarului final al serviciului de producere a apei calde și a căldurii, și înțelegem să reluăm informațiile deja prezentate. Am făcut-o în documentul anterior, punctăm și acum: cifrele și datele contractuale prezentate sunt reale și atestă neplata de către regie a sumelor la care am făcut deja referire.

Totodată, punctăm un alt aspect extrem de important, în această conjuctură: RADET Constanța este cea care a menținut situația de nelivrare în care ne aflăm, iar obligațiile de plată restante NU se pot combate cu demagogie și informații false, în condițiile în care, în tot acest timp, constănțenii racordați la sistemul centralizat de termoficare nu au apă caldă.

În aceeași ordine de idei, în combaterea informațiilor prin care regia încearcă negarea unor sume certe și exigibile, menționăm dosarul 3563/118/2018 prin care Tribunalul Constanța a dispus obligarea RADET Constanța la plata facturii lunii martie 2018 în cuantum de 21.119.072,46 lei. Și din acest motiv, rugăm partenerul RADET Constanța să înțeleagă faptul că realitatea documentelor fiscale emise și înregistrate de către ambele părți nu pot fi combătute cu susțineri fără fundament. Această atitudine manifestată pe toată perioada derulării contractului, respectiv prin refuz parțial la plata sau neplata debitelor, a obligat Electrocentrale Constanța SA să se adreseze instanței de judecată. Acest demers a dus la amplificarea pagubelor cu taxe de timbru și expertize judiciare.

Mai mult, bilanțul RADET Constanța este public și ne arată că regia are datorii înregistrate la luna iunie 2018, în cuantum de 425.240.533 lei, astfel încât componenta datoriilor înregistrate este transparentă, conform documentului pe care vi-l punem la dispoziție pe care îl puteți studia, după cum se poate observa, chiar pe pagina de internet a RADET.

Susținem cele afirmate invitându-vă să verificați cifrele. (http://www.radet-constanta.ro/documente/Financiare/Bilant%20la%2030.06.2018.pdf)

Pe luni, de la începutul anului 2018, vă reamintim că situația facturilor de energie termică recunoscute și asumate de către RADET Constanța, se prezintă după cum urmează:

  • Ianuarie 2018 – 20.690.179,44 lei
  • Februarie 2018 – 23.389.177,25 lei
  • Martie 2018 – 21.119.072,46 lei
  • Aprilie 2018 – 22.224.533,75 lei
  • Mai 2018 – 11.110.488,36 lei
  • Iunie 2018 – 2.589.734,74 lei
  • Iulie 2018 – 2.189.733,16 lei
  • August 2018 – 2.147.049,76 lei
  • Septembrie 2018 – 2.053.544,95 lei

Dintre acestea, RADET a achitat, conform dispozițiilor de plată, suma de 21.099.257,53 lei, rămânând pentru anul 2018 suma de 86.414.256,34 lei din totalul datoriei de 256.315.803,51 lei.

Altfel spus, ni se confirmă nerespectarea contractului care ne duce în imposibilitatea obiectivă de a putea produce și livra agent termic către populație.

În concret, se solicită Electrocentrale Constanța SA să producă și să livreze, iar RADET Constanța își rezervă dreptul să nu plătească și singura modalidate de rezolvare a plății debitelor restante identificată o reprezintă negarea realității prin oferirea de informații false și trunchiate opiniei publice.

Toate aceste informații sunt cunoscute de către conducerea Primăriei municipiului Constanța care, la acest moment, în loc să se sesizeze și să verifice ceea ce s-a întâmplat la RADET Constanța, să chestioneze conducerea cu privire la neexecutarea contractului dintre părți, încearcă să găsească alți vinovați. Surpinzător este și un alt aspect, respectiv faptul că atât RADET, cât și reprezentanții Municipalității critică activitatea Electrocentrale Constanța SA, însă nu găsesc de cuviință să identifice modalități concrete de plată a datoriilor, eficientizarea punctelor termice, modernizare, neexistând nicio strategie energetică, în conformitate cu Legea 121/2014 privind eficiența energetică. În cazul Constanței, în conformitate cu art. 9 alin. (13) din Legea nr. 121/2014, responsabilitatea revine autorității locale.

De altfel, tot spre știința constănțenilor aducem precizări cu privire la un alt aspect. În perioada 2017 – 2018, Electrocentrale Constanța SA a fost supusă unui control de fond al echipelor de specialitate din cadrul Curții de Conturi și ANAF. Suntem în măsură să informăm că toate cifrele reflectate în contabilitate sunt conforme cu documentele justificative.

Consiliului de Administrație al Electrocentrale Constanța SA își menține poziția fermă, apărând interesele cetățenilor și transmite că, în condițiile în care RADET Constanța va înțelege să își achite sumele solicitate prin preaviz și să prezinte un plan de eșalonare a debitelor, este pregătit să revină asupra deciziei privind siatarea furnizării agentului termic”.

Consiliul de Administrație al Electrocentrale Constanța SA

27.09.2018



12