Documentarul „Război pe calea undelor” reconstituie, fără ură şi părtinire, impactul radioului asupra României anilor 1970-1980. Filmul, distribuit de Hi Film Production, a fost prezentat la festivalurile de film la Sibiu, Leipzig şi Amsterdam şi poate fi văzut acum şi pe marele ecran la Constanţa.

Istoria contemporană suscită, întotdeauna, controverse cu cît subiectul tratat este mai apropiat de existenţa cotidiană, iar filmul încearcă să recreeze atmosfera în care secţia română a postului de radio Europa Liberă şi-a dezvoltat activitatea şi ecoul pe care l-a avut în ţară, în rîndul torţionarilor, dar şi al publicului obişnuit. În film apar mărturii ale redactorilor postului care susţin că momentul în care publicul din ţară a interacţionat cel mai bine cu Radio Europa Liberă a fost după cutremurul din 4 martie 1977. Emil Hurezeanu este de părere că în acea zi Nicolae Ceauşescu era plecat din ţară şi de aceea securitatea era scăzută, iar oamenii au putut intra în direct pe postul de radio, unde au putut cere informaţii despre rudele lor aflate în ţară. Potrivit filmului, în primele şase luni de activitate a secţiei române a radioului, Securitatea a interceptat 1.000 de scrisori de la ascultători, dintre care în 400 erau solicitate piese muzicale. Pe una dintre scrisori, expeditorul a scris cu roşu: „Dragi tovarăşi de la cenzură, lăsaţi această scrisoare să treacă. Noi iubim muzica şi muzica nu are nicio vină”. Tot în anul 1977, Radio Europa Liberă a transmis apelul scriitorului disident Paul Goma, un manifest al drepturilor omului.

Printre cei mai cunoscuţi redactori ai postului se numără Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, aflaţi în prima linie a războiului dintre cele două regimuri. Din cauza activităţii sale, scriitoarea Monica Lovinescu a fost atacată în plină stradă. De asemenea, un alt redactor, Emil Georgescu, în dosarul căruia informatorii au ataşat inclusiv planurile casei sale, a fost înjunghiat de 25 de ori. Documentarul prezintă şi ipotezele morţii unora dintre redactorii postului de radio. Directorul din 1977 al postului Noel Bernard, dar şi Vlad Georgescu, redactorul care a citit pe post cartea de mărturii a generalului Pacepa, au murit de cancer, despre care rudele acestora presupun că a fost cauzat de un aparat de radiaţii pe care Nicolae Ceauşescu îl alinta drept „radioul”.

Redacţia română a postului de radio a fost vizată chiar şi de un atentat cu bombă, pe data de 28 ianuarie 1981. Dintr-o eroare, ce s-a dovedit providenţială, în loc să fie distruse birourile secţiei române, au fost distruse cele ale secţiei cehe. Atentatul îi este atribuit lui Ilich Ramirez-Sanchez, cunoscut terorist internaţional sub porecla „Şacalul”. Într-un interviu pe care „Şacalul” l-a acordat regizorului Alexandru Solomon din închisoarea franceză în care ispăşeşte o pedeapsă pe viaţă, acesta afirmă că „Nicolae Ceauşescu era un om simplu, un muntean, un adevărat patriot”. Documentarul spune şi povestea Doinei Cornea, care a trimis un mesaj scris la Europa Liberă, camuflat într-o păpuşă pe care a dat-o unui jurnalist belgian. Nici punctul de vedere al torţionarilor nu lipseşte, fiind citaţi Ilie Merce, fost ofiţer de securitate, în prezent parlamentar PRM sau generalul Pleşită. Acesta din urmă a supravegheat, în timpul regimului comunist, atît redacţia de la Europa Liberă, cît şi disidenţii, afirmînd că ar fi ucis toţi redactorii radioului, ca „sarcină de serviciu”.

Documentarul „Război pe calea undelor” reface o perioadă pe care încă mulţi oameni din România vor să o uite. O privire în trecut, fie şi subiectivă, ne poate fi, însă, de ajutor să nu repetăm greşelile trecutului.