Într-un interviu acordat în exclusivitate jurnaliștilor de la Russia Today, Patriarhul Bisericii Ortodoxe din Rusia, Kirill, și-a împărtășit ideile despre situația dificilă a creștinilor din Orientul Mijlociu, alegerile prezidențiale din SUA dar și despre multiculturalismul european.

Russia Today: Sfinția Voastră, mai întâi de toate, haideți să vorbim despre situația creștinilor din afara Rusiei, mai exact, despre creștinii din Orientul Mijlociu, în special din Siria, amenințați de conflictul din regiune dar și de liderii politici, regimurile din zonă, să discutăm despre soarta creștinismului în general. Cu câteva luni în urmă, ați avut o întâlnire istorică cu Papa Francisc, în cadrul căreia ați chemat comunitatea internațională să oprească exterminarea și alungarea creștinilor din aceste regiuni. Credeți că s-a făcut destul pentru a se opri prigoana creștinilor? Ați observat vreo îmbunătățire a situației acestora de când ați lansat apelul respectiv sau credeți că situația s-a deteriorat?

Patriarhul Kirill: Am fost nevoit în mai multe ocazii să îmi ridic glasul, în numele ortodocșilor din Rusia, în apărarea acelora pe care i-aș numi creștinii persecutați din Orientul Mijlociu. Din toate minoritățile care trăiesc în acea zonă, creștinii au suferit cel mai muIt. Statisticile arată că erau 1.500.000 de creștini în Irak, acum sunt mai puțin de 150.000. Erau o jumătate de milion de creștini în Siria, acum au dispărut fără urmă, fie au fost omorâți, fie au părăsit țara. Dar Orientul Mijlociu este locul de naștere al creștinismului și al culturii creștine. Asta înseamnă că alungarea creștinilor sau eliminarea lor definitivă din Orientul Mijlociu nu este doar o crimă împotriva acestei religii și un atac împotriva drepturilor omului și libertăților lui fundamentale, ci este un dezastru al civilizației. Pentru că odată dispărut creștinismul din țările respective, viața în sine se va schimba sub fiecare aspect, acolo. Prin prisma actualei crize, guvernele acelor țări trebuie să recunoască creștinismul și să își orienteze politicile astfel încât să asigure un echilibru religios. Dar, cine știe ce se va întâmpla cu creștinii rămași pe acele meleaguri?! Deci, putem spune că întâlnirea cu Papa a fost concentrată pe preocupările noastre comune privind situația din Orientul Mijlociu. Am fost sincer îngrijorați dar și convinși de necesitatea unei decizii și unei acțiuni menite să salveze creștinismul din Orientul Mijlociu. Nu doar creștinii, desigur, este important să se oprească vărsarea de sânge în general, acolo, vreau să lămuresc că nouă ne pasă de toți acei aflați în suferință, indiferent de credința lor. Dar, în timp ce comunitățile islamice nu sunt exterminate în acele țări, creștinii sunt. Deci, declarația noastră comună de la întrevederea cu Papa Francisc a punctat acest aspect. Din păcate, evoluția ulterioară a situației din Orientul Mijlociu a demonstrat că nu s-a venit în întâmpinarea declarației noastre cu o soluție politică de salvare a creștinilor. So our joint declaration included a statement to this effect. Știm că expulzarea creștinilor continuă în acele țări și că civilii, în general, suferă din cauza a ceea ce se întâmplă în Siria și Irak. Este perfect clar că națiunile implicate în conflictele din cele două țări vor cu adevărat să elimine terorismul din zonă și acesta este adevăratul lor scop, fără să mai aibă și alte interese ascunse, atunci nu ar trebui să fie o problemă pentru noi să ne unim eforturile și să conlucrăm. Până la urmă, ce este Stat Islamic? Cândva am înfrânt nazismul care pusese stăpânire pe jumătate din Europa, deci mi se pare destul de ușor să facem la fel cu SI și să rezolvăm astfel criza refugiaților și toate celelalte dezastre și tragedii care au apărut în urma acestor conflicte. Dar noi nu vedem să se întâmple asta. Deci, tot ce ne-a rămas nouă de făcut, ca creștini, este să ne rugăm și, bineînțeles, să colaborăm cu toții pentru ca toate țările implicate în conflictele din Siria și Irak și din întreg Orientul Mijlociu să înțeleagă că este esențială colaborarea. Continuăm să auzim că coaliția condusă de SUA are propria abordare a situației din zonă, față de cea a Rusiei. Ei bine, acum este timpul să ne aliniem la găsirea unei soluții comune pentru criza de acolo și să conlucrăm. De aceea am fost fericit să aud că președintele ales al SUA, Donald Trump, a vorbit în acest sens. El a subliniat clar necesitatea combaterii totale a terorismului și islamismului radical. Să sperăm că lucrurile vor evolua în acest sens, iar relațiile SUA cu Rusia se vor îmbunătăți. Terorismul reprezintă o amenințare reală pentru întreaga lume, inclusiv Rusia, Orientul Mijlociu, Vestul Europei și SUA, unde a lovit puternic în acest secol XXI. Este timpul să ne unim forțele și să rezolvăm această problemă cu care se confruntă atâtea țări.

R.T. Revenim la politicienii occidentali imediat, dar haideți să vorbim despre Donald Trump. Ați spus că sperați ca administrația sa să fie capabilă să facă progrese în relațiile cu Rusia și în lupta împotriva terorismului. Totuși, destui oameni cred că Trump este bigot. Este o figură controversată atât în SUA, cât și în restul lumii. Chiar credeți că odată ce va prelua mandatul relațiile SUA cu Rusia se vor îmbunătăți și vom fi capabili să rezolvăm criza din Orientul Mijlociu?

PK: Bazându-mă pe afirmațiile lui Trump din timpul campaniei electorale, putem vedea că el are în intenție stabilirea unui dialog cu Rusia, în primul rând pentru combaterea terorismului. Asta e bine, pentru că deschide noi oportunități de dialog și cooperare, ceea ce aștept să văd în relațiile americanilor cu rușii. Nu pot să spun ceva în plus despre Donald Trump, deocamdată. Nu îl cunosc personal, nu știu multe despre viața sa, deci pot doar să judec după afirmațiile sale contradictorii față de actuala administrație de la Washington. Vorbele domnului Trump ne-au dat speranță. Este foarte important pentru liderii lumii să dea oamenilor speranța într-un viitor mai bun prin politicile promovate de ei.

R.T.: În privința acestui contrast dintre declarațiile lui Trump și cele ale celorlalți lideri ai lumii. Mulți spun că Trump nu ezită să spună exact ce gândește, în timp ce alți lideri evită subiectul musulmanilor care se radicalizează și constituie un pericol, pentru a nu leza sentimentele comunității musulmane din propriile țări. De ce credeți că nu există o discuție deschisă pe acest subiect în Occident?

PK: Se pare că acea... corectitudine politică despre care se tot vorbește limitează posibilitatea creștinilor de a-și practica credința, religia. De exemplu, de ce se vorbește despre X-mas în loc de Christmas (Crăciun)? Răspunsul ar fi că nu trebuie să rănim sentimentele musulmanilor. Am întrebat musulmanii dacă se simt ofensați de Crăciunul nostru și au răspuns că nu. Deci, dacă musulmanii sunt ok cu asta, shouldn’t ale cui sentimente rănim? Se pare că ale nimănui. Europa este un continent a cărui cultură și chiar politică își are rădăcinile în creștinism. S-a mai spus că europenii au mai fost influențați și de Grecia antică și de Roma antică și e adevărat, însă, ca pondere, aceste din urmă influențe nu se pot compara cu valorile morale ale creștinismului și cu legile care se bazează pe acestea, respectate de secole. Deci, dacă Europa renunță acum la rădăcinile sale creștine, se naște întrebarea dacă gestul este motivat de corectitudinea politică sau de altceva. Asta este întrebarea pe care noi, creștinii persecutați pe vremea Uniunii Sovietice, o punem acum. Suntem îngrijorați că sub pretextul corectitudinii politice, creștinii sunt împiedicați să își manifeste plenar credința, pentru a nu ofensa musulmanii care au admis că nu se simt ofensați.

R.T.: De ce este atât de greu ca musulmanii și creștinii din Occident să trăiască în pace și armonie? Unii pun asta pe seama așa-zisei ciocniri a civilizațiilor. Având în vedere valul de imigranți care a venit în Europa și problema terorismului, credeți într-o coexistență pașnică a celor două religii, mai ales că politicieni ca Marine Le Pen în Franța sau Nigel Farage în Marea Britanie susțin că politica multiculturalismului a eșuat?

PK: Multiculturalismul nu are niciun viitor, pentru că presupune un amestec de culturi diferite și religii diferite, un fel de cocktail. Ar fi imposibil din cauza tradițiilor adânc înrădăcinate de secole. Dacă multiculturalismul implică doar conectarea unor oameni slabi la religia și tradițiile lor, automat îi transformă pe aceștia în victime ale discriminării și îi forțează să intre în defensivă. Deci acest mod de abordare conține o sursă periculoasă de divizare, de separare și când spun asta mă refer la separarea fundamentală, aceea a fratelui împotriva fratelui. Sunt alte căi. Rusia este o țară multietnică, dar ideea multiculturalismului nu a fost niciodată promovată, nici măcar pe vremea Uniunii Sovietice. S-a afirmat că dacă noi am avea o nouă identitate națională, ca popor sovietic, atunci turkmenii vor rămâne turkmeni, tadjicii vor rămâne tadjici, uzbecii, uzveci, iar rușii vor rămâne ruși, așa cum și evreii vor rămâne evrei. Această abordare care permite oamenilor să își exprime liber identitatea etnică și religioasă a luat amploare mai recent, în Rusia modernă. Nu vorbim despre niciun amestec, noi spunem doar că fiecare persoană trebuie să rămână ceea ce este și acolo unde este. Dar noi toți trăim în aceeași țară, deci cu toții trebuie să respectăm legile și să fim buni unii cu alții. Iar politicile promovate în acest sens trebuie privite nu ca ștergând liniile de separare a religiilor, făcând din toate un amestec, ci ca asigurând sprijin, drepturi și libertăți tuturor și fiecăruia în parte, astfel încât o persoană de orice convingere religioasă să se simtă acasă în țara ei, nu printre străini. Implementând acest model de abordare în Occident, s-ar putea pava calea către o coexistență pașnică, dar mă tem că ar putea fi prea târziu, acum. Trebuia făcut asta înainte ca Europa să se confrunte cu acest uriaș val de refugiați de diferite culturi și religii, care se opun culturii și religiei țării în care sunt găzduiți. Un mare număr de oameni manifestă această rezistență organică față de valorile occidentale și unul dintre motive ar fi această radicală, aș spune chiar agresivă, secularizare. O persoană religioasă se simte profund inconfortabil să trăiască într-o societate seculară agresivă, fără Dumnezeu, fără vreo direcție religioasă anume, la fel cum noi, în vremea Uniunii Sovietice, ne simțeam inconfortabil într-o societate declarată atee. Când agresivitatea dispare, oamenii încep să se simtă apropiați de societate, să își descopere afinități cu aceasta și cu țara în care trăiesc.

R.T.: Aș vrea să ne împărtășiți opinia privind instituțiile pe care Biserica, în mod tradițional, le-a susținut, cum ar fi căsătoria și întemeierea unei familii. Astăzi, multe țări creștine din Occident permit și chiar au legalizat căsătoriile între persoane de același sex. Mulți occidentali percep acest lucru ca pe un progres și îl aseamănă cu căsătoriile dintre albi și persoane de culoare din SUA, care pe vremuri erau de neconceput iar acum sunt ceva obișnuit. Ce credeți despre această tendință?

PK: Sunt profund îngrijorat de asta. Ce se întâmplă în statele occidentale este că pentru prima dată în istoria omenirii, legislația este foarte ciudată pentru ființele umane. Ce este bine și ce este rău? Păcat și corectitudine? Asta poate fi definit atât în termeni legali, cât și religioși. Dacă iei un om de bună credință din Marea Britanie, din America și din Rusia, vei vedea că toți au aceleași trăsături morale. De ce? Avem culturi diferite și sisteme politice diferite, dar pentru toți, binele este bine și răul este rău și toată lumea înțelege cine sunt oamenii buni și oamenii răi. Cum? Cu inima, cu natura noastră profund morală. Această natură morală creată de Dumnezeu servește ca o fundație pentru legislația oricărei țări. Legile definesc valorile morale în termeni legali, spunându-ne ce este bine și ce nu. Noi știm că furtul este ceva rău și ajutorul dat semenilor este ceva bun, iar legile definesc asta, arătând că furtul se pedepsește. Acum, pentru prima dată în istoria omenirii, legile permit ceva ce nu corespunde naturii noastre morale, cu care ne-a lăsat Dumnezeu. Nu este același lucru dar am putea compara ce se întâmplă acum cu Apartheid-ul din Africa de Sud și cu legile naziștilor, iar când legile au mers împotriva tuturor valorilor morale fundamentale, oamenii s-au revoltat împotriva lor. Deci, Biserica nu poate fi niciodată de acord cu căsătoriile între persoane de același sex, pentru că, spunem noi, Biserica nu poate redefini binele și răul, păcatul și corectitudinea. Totuși, nu condamnăm oamenii care au preferințe sexuale diferite. Este alegerea lor, e treaba lor și nu ar trebui discriminați sau pedepsiți, cum se întâmplă în unele state. Totuși, sub nicio formă, respectivele persoane nu trebuie acceptate ca o normalitate a societății care spune, conform moralei creștine, că instituția căsătoriei este bazată doar pe uniunea dintre un bărbat și o femeie, care duce la crearea unei familii și la nașterea copiilor. De aceea noi credem că actuala tendință constituie o reală amenințare la adresa însăși existenței speciei umane. Biserica trebuie să spună asta dar am văzut că autoritățile unor state vor să impună tăcere Bisericii. Un pastor protestant a ajuns la închisoare pentru că a declarat că mariajul dintre două persoane de același sex este un păcat. În țările care declară libertatea de exprimare, ajungi pedepsit tocmai pentru că ți-ai exprimat punctul de vedere. Este o tendință periculoasă și sper că până la urmă, moralitatea va învinge. Nici nu vreau să mă gândesc ce ni s-ar putea întâmpla în caz contrar. Rugăciunile noastre sunt pentru ca umanitatea să trăiască și să urmeze principiile dictate de morala creștină.

R.T.: Cum putem întoarce tineretul la Biserică, la credință, în zilele noastre?

PK: Nu cred că actuala tendință a tineretului de a respinge valorile creștine este un proces natural. Este rezultatul minților lor influențate într-un anumit mod și nu vorbim aici doar despre tineret. Uitați-vă ce este afară, televiziune, literatură, filme. Este clar o tendință de discreditare a moralei creștine. Ei doar zugrăvesc această viață fericită și plină, fără Dumnezeu și fără obligații morale. Se pare că Dumnezeu a fost scos în mod deliberat din viața oamenilor, nu este ceva întâmplător. Dar se știe că au mai fost momente în istorie când lucrurile au luat-o într-o direcție în care răul a dominat lumea și cei buni au părut că au pierdut lupta. Astăzi, creștinii sunt minoritari. Valorile creștine pe care le propovăduim și pentru care ne rugăm fie lipsesc, fie sunt ignorate. De ce? Pentru a încuraja oamenii să meargă mai departe în jos. Dacă o persoană este condusă de instinctele sale, dacă civilizația se construiește pe această fundație instinctuală, atunci, cu siguranță că majoritatea va alege drumul ăsta, pentru că este mult mai ușor, nu cere vreun efort. Oamenii vor o viață ușoară, dar Biblia spune că ”îngustă este calea care duce la viață”, iar această cale îngustă spre salvarea omenirii cere sacrificii, curaj. Dacă această cale va dispărea, omenirea se va prăbuși într-un hău. Iisus nu a convins pe nimeni cu predicile sale. De fapt, viața Sa pe pământ a sfârșit pe crucea pe care a fost crucificat. Bineînțeles, El a înviat, dar unii ar putea privi asta ca pe un eșec. Dacă nu crezi în Învierea Domnului, atunci sfârșitul vieții Lui nu pare prea impresionant, El a fost executat, deci poate fi privit la un învins, ca un perdant. Dar mesajul lui Iisus și al apostolilor săi a supraviețuit 2.000 de ani și încă inspiră oameni. A inspirat deseori artiști care au creat operele lor în ciuda presiunilor externe. Dar, ceea ce este mai important este că Iisus intră în inimile multor oameni. Vedem cum în Rusia, oamenii încep să creadă, se întorc la credință, este un fenomen cu adevărat istoric. Când oamenii aleg această cale îngustă, vor fi conduși la stele. Este drumul spre Rai, este întotdeauna dificil, dar este calea salvării omenirii.