Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a dispus derularea unui program de monitorizare şi evaluare continuă a sistemului de sănătate din România. Programul va oferi constant Ministerului Sănătăţii Publice (MSP) şi oficialilor săi o imagine detaliată din teren a serviciilor publice de sănătate, prin scanarea problemelor şi a performanţelor punctuale şi generale. Monitorizarea şi evaluarea vor viza aspectele funcţionale şi structurale ale sistemului şi efectele acestora la nivelul instituţiilor, precum şi managementul unităţilor medicale publice. Activităţile specifice vor fi derulate de echipe supervizate de către MSP, alcătuite din secretari şi subsecretari de stat, directori de direcţii şi specialişti şi presupun vizite şi întîlniri cu reprezentanţii unităţilor şi instituţiilor medicale din ţară. “Există o nevoie firească în cadrul Ministerului de a completa imaginea existentă despre sistemul de sănătate printr-o evaluare din teren şi prin cunoaşterea aspectelor concrete cu care se confruntă pacienţii, cadrele medicale şi managementul instituţiilor medicale”, a declarat Bazac. “Astfel, vom urmări să identificăm atît problemele, pentru a le găsi soluţii, cît şi poveştile de succes, pe care le vom multiplica la un nivel mai larg”, completează demnitarul. Programul implică vizite şi întîlniri, programate sau inopinate, cu o frecvenţă săptămînală, ale delegaţiilor Ministerului. Iniţiativa vizează instituţiile şi unităţile care asigură servicii medicale publice, atît în oraşe, cît şi în mediul rural. Rezultatele întîlnirilor şi vizitelor vor fi comunicate în cel mai scurt timp de la derularea acestora. “Acest program nu are intenţia de a se constitui într-un instrument de sancţiune, ci a fost creat pentru a contribui la diagnosticarea realistă a sistemului de sănătate. Precizez însă că aplicarea legii nu este facultativă şi voi afirma acest lucru în permanenţă”, a mai spus ministrul. Bazac a mai spus că agenda MSP trebuie să se suprapună peste agenda cetăţeanului, a contribuabilului, iar această abordare este o prioritate pentru el. “Vreau să fiu aproape de cadrele medicale şi medicii din sistemul de sănătate. Trebuie să redăm acestei profesii statutul ei adevărat. Astfel, doresc să invit conducătorii acestor instituţii la cooperare cu MSP în cadrul acestei iniţiative”, a încheiat Ion Bazac. Programul, aflat sub coordonarea MSP, este deja funcţional şi va fi extins în cel mai scurt timp. Periodic, MSP va publica rapoarte de evaluare cu informaţii centralizate asupra problemelor, soluţiilor implementate şi bunelor practici de management ale unităţilor medicale, precum şi asupra aspectelor sistemice din domeniul sănătăţii. Prima evaluare va fi disponibilă la sfîrşitul lunii februarie 2009.