Mulţi dintre bolnavii de cancer români mor. Nu este vorba despre „aşa i-a fost soarta”, „asta e viaţa”, „atâtea zile a avut”! Nicidecum! Este vorba despre condiţiile mizerabile din spitalele româneşti, despre comportamentul adesea complet neprofesionist al cadrelor medicale, despre multele zeci de milioane de care bolnavul are nevoie pentru a-şi plăti un pat pe secţie, la oncologie, şi nu doar atât: tot ce ţine de medicamente, proceduri şi servicii se plăteşte! N-aveţi bani? Abia acum „asta este viaţa”! Vi se pare prea dură descrierea? Vă asigurăm că nu este! Un sistem învechit şi aproape ieşit din uz precum este cel din Sănătatea românească, a cărui conducere a trecut prin mai multe mâini de-a lungul celor două decenii de când am ieşit din comunism, este acum în pragul colapsului. La propriu! Mai multe voci avizate, ale unor specialişti care lucrează în sistem, au susţinut, de-a lungul timpului, că Sănătatea nu poate fi cârpită şi că ea are nevoie de o revitalizare concretă, totală şi sinceră. Fără „tunuri“ date pe spatele contribuabililor, fără reţete false, fără nesimţirea şi răutatea care fac ca jurământul lui Hipocrate să devină o glumă proastă. Cu alte cuvinte, pe bune! Paşi mici s-au făcut, însă imensitatea şi gravitatea problemelor istorice fac ca aceştia să fie priviţi cu scepticism sau (cine mai poate) cu amuzament. Totuşi, ei există şi trebuie să dăm credit celor care încearcă, căci ei sunt unica speranţă a pacienţilor români care nu au bani să se trateze în Austria, Germania sau Turcia. Şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi, a recunoscut, ieri, că, din păcate, în prezent, sistemul de sănătate nu poate asigura tot necesarul pentru tratamentul bolnavilor de cancer, singurele oportunităţi fiind la spitalele private, însă acolo trebuie achitată o coplată destul de mare. Asta o ştim! Ce nu ştiam însă este faptul că şeful CNAS a declarat că, la nivelul Ministerului Sănătăţii, se poartă discuţii pentru susţinerea radioterapiei în sistemul de sănătate. Discuţiile pomenite de şeful CNAS cuprind două aspecte: să fie susţinute, cu o investiţie masivă, spitalele oncologice publice, care nu au aparate de radioterapie adecvate şi în niciun caz nu fac faţă cererilor bolnavilor, sau să fie sprijinită zona privată, pentru ca aceştia să-şi poată acoperi din costuri, iar pacienţii să nu mai dea „coplata atât de consistentă”, aşa cum se întâmplă în prezent. „Sunt multe discuţii, dacă va exista un efort financiar pentru a dota cu echipamente de cea mai nouă generaţie spitalele publice sau se va sprijini zona privată pentru a-şi acoperi mai multe costuri. Este o decizie pe care o vor lua Guvernul şi Ministerul Sănătăţii. Multe dintre spitalele oncologice publice nu au aparate adecvate şi nu fac faţă cererii. Pe de altă parte, există iniţiative private importante, dar care nu sunt finanţate pentru că nu avem baza legală astfel încât să nu se mai ceară şi coplată de la pacienţii care au nevoie de radioterapie“, a spus Buşoi.

Potrivit sursei citate, care se bazează pe statisticile anului trecut, în prezent, la nivel naţional există 5.000 de pacienţi bolnavi de cancer diagnosticaţi, care fac tratament, şi alţi peste 1.200 pe listele de aşteptare. Ţinând cont, însă, de rezultatele covârşitoare ale altor statistici - care ilustrează starea de sănătate a românilor, frecvenţa extrem de mică cu care aceştia merg la medic, acoperirea insuficientă a mediului rural în ce priveşte cabinetele medicale şi cadrele sanitare aferente etc. -, putem concluziona: numărul bolnavilor de cancer este mult mai mare, însă, din păcate, mulţi dintre români descoperă că găzduiesc nemiloasa boală când este prea târziu. Şi, dacă stăm strâmb şi judecăm drept, aceasta este tot o tară a Sănătăţii româneşti, care nu a reuşit, în mai bine de două decenii, să educe sanitar populaţia plătitoare de „contribuţii” şi să o convingă că două vizite pe an la medic pot salva vieţi. Asimilăm această educaţie sanitară cu o „civilizaţie de tip occidental”, când este vorba doar despre o „civilizare a bunului simţ”. Să mai comentăm?