Sezonul estival 2011 a început şi toată lumea se întreabă ce poate face la mare anul acesta, având în vedere că multe dintre evenimentele organizate de Primăria Constanţa în ultimii ani nu mai sunt în programul municipalităţii. Probabil că în sezonul estival 2011, în staţiunea Mamaia, principala atracţie vor fi cele câteva cluburi care au scăpat de buldozerele Ministerului Turismului, dar şi sporturile extreme cum ar fi kitesurfing-ul, sky jetul de freestyle, sky-ul nautic. Şi dacă vii pe litoral ai ocazia să înveţi tainele kitesurfing-ului chiar de la primarul Radu Mazăre, un împătimit al acestui sport extrem. Primarul Mazăre a testat, ieri, zmeul primit cadoul de la proaspătul fin, Alexandru-George Iorov, pe care l-a cununat sâmbătă. „Este un zmeu foarte special, nu numai pentru că este cadoul de la finul meu. Este un zmeu făcut după parapantă, nu se umflă, motiv pentru care se ridică şi foarte greu. Este un zmeu pentru vânt slab, pentru că are 21 de metri pătraţi. Acum vântul este slab, şi pentru un zmeu normal nu ar fi fost suficient. Mie cel mai mult îmi place zmeul de 9 metri pătraţi pe care îl am. Ca să pot ieşi cu el, trebuie ca vântul să aibă cel puţin 60 de kilometri pe oră”, a declarat Radu Mazăre. Sub privirile turiştilor aflaţi pe plaja de la IpaNera, Radu Mazăre a înălţat zmeul primit cadou şi s-a ridicat la mai mulţi metri deasupra mării. Cum vântul nu a fost atât de bun, primarul Mazăre s-a rezumat doar la o scurtă plimbare. “Dacă vântul este mai puternic, cu un zmeu adecvat poţi face şi acrobaţii în aer”, a mai explicat el.