Primarul Constanței, Radu Mazăre, a anunțat, vineri, că va da statul român în judecată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru că este victima poliției politice a DNA. Motivul? Doi procurori ai DNA (unul din București și unul din Constanța) i-au întocmit două dosare diferite privind vânzarea aceluiași teren, acuzându-l pe primar de lucruri diferite, fiecare procuror contrazicând rechizitoriul celuilalt. Pare complicat, nu-i așa? Nu e chiar așa de complicat, ci doar absurd. După ce, în vară, primarului Mazăre i-a fost pus sechestru pe trei conturi personale pentru amenzi judiciare aplicate Primăriei, în condițiile în care, cu un an înainte, câștigase un proces care avea aceeași speță, acum situația se repetă într-un proces care este de șase ani pe rolul instanțelor de judecată de la București. Aproape toată lumea știe că primarul Radu Mazăre este cercetat din 2008 pentru vânzarea terenului de sub Cazinoul din Mamaia, după ce acesta a fost privatizat, iar Primăria a vândut terenul respectiv către cele două firme care l-au preluat. De șase ani, procurorul de la București îl acuză pe primar că a vândut domeniul public al statului (pe care nu ar fi avut voie să-l înstrăineze), la un preț subevaluat (expertul DNA spunând că cele două terenuri ar fi valorat împreună 30 de milioane de euro și ar fi fost vândute cu trei milioane de euro). După șase ani de când Radu Mazăre se tot prezintă în instanță, aducând dovezi că nu a comis niciuna dintre infracțiunile pentru care este acuzat, un procuror al DNA, de această dată de la Constanța, a întocmit un nou dosar pe numele primarului, căruia îi sunt aduse alte acuzații, care se bat cap în cap cu cele din primul dosar. Mai întâi, în dosarul instrumentat la Constanța, primarul este acuzat de vânzarea a jumătate din terenul de sub Cazino. Apoi, procurorul Adrian Bodean, cel care este însărcinat, probabil, să ducă această campanie susținută împotriva lui Radu Mazăre și a președintelui suspendat al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, l-a acuzat pe primarul Constanței de vânzarea domeniului privat al municipiului (care, conform legii, poate fi vândut). Problema procurorului nu este că a vândut terenul, ci că tranzacția ar fi fost efectuată la un preț subevaluat.
Cine a făcut evaluarea corectă?
Și la capitolul evaluare, rechizitoriul întocmit de Bodean face parte din alt film față de cel al DNA București. Dacă instituția din Capitală a apelat la un evaluator din interiorul DNA, cea de la Constanța a contractat un expert privat, tocmai din Piatra Neamț. Localitatea nu are nicio legătură, însă expertiza a scos la iveală o valoare a terenului de cinci milioane de euro, cu 10 milioane de euro mai puțin decât cea care se află în dosarul de la București (O socoteală simplă. În dosarul de la București, tot terenul este evaluat la 30 milioane. Tragem concluzia că jumătate din teren - cel din dosarul de la Constanța - valorează aproximativ 15 milioane). Și nu s-a terminat aici. În ambele dosare, primarul a cerut ca expertul care a făcut evaluarea, în baza căreia a fost vândut terenul, să fie chemat ca martor în instanță. Răspunsul primit a fost unul halucinant: „concluziile prezentate în scris sunt perfect clare, amplu și coerent motivate, neexistând lacune sau contradicții în expunerea argumentelor“. Înțelegem de aici că evaluarea e corectă și vânzarea a fost făcută legal? Adică nu există prejudiciu... Și atunci de ce nu este luată în calcul evaluarea făcută inițial? Probabil pentru că ar da peste cap socotelile DNA.
PLÂNGERE LA CEDO Primarul a precizat că în goana lor de a-l prinde cu ceva, pentru că a devenit o obsesie pentru poliția politică de la DNA, „procurorii încalcă grav și flagrant drepturile omului, ceva de neimaginat“. „Nu se poate să fiu anchetat și acuzat de lucruri diferite în două dosare diferite de doi procurori colegi pentru vânzarea aceluiași teren. Cel de la București spune că nu aveam voie să-l vând și cel de la Constanța afirmă că aveam voie să-l vând, ăla de la București notează că terenul valora 15 milioane de euro, ăsta de la Constanța punctează că făcea cinci milioane de euro. Eu sunt deja o victimă a statului român pentru această dublă cercetare“, a declarat Mazăre. Având în vedere cele prezentate, primarul spune că, de luni, va da statul în judecată la CEDO. Mazăre a explicat că a luat această decizie după ce i-a adus la cunoștință procurorului de la Constanța faptul că vânzarea aceluiași teren este deja cercetată într-un alt dosar. Răspunsul a fost unul care frizează absurdul: „urmează a se lua act de poziția procesuală a acestuia, iar argumentele expuse vor fi analizate cu ocazia soluționării fondului cauzei“. Mai exact, procesul va continua chiar dacă face obiectul unui alt dosar. „Acum trebuie să mă apăr și la București, și la Constanța“, a precizat Mazăre. El a subliniat că un articol al Cartei Europene a Drepturilor Omului spune clar că nu poate fi anchetat de două ori pentru același lucru: „în materie penală, principiul „non bis in idem“ este aplicabil indiferent dacă cel urmărit a fost sau nu condamnat“. În România însă... e mai greu cu latina.
Măturatul, subiect de audit?!
Dacă nu existau suficiente dovezi ale disperării procurorilor, Radu Mazăre spune că la Primăria Constanța s-a derulat, de curând, un audit privind... măturatul. Nu, nu exagerăm. Auditorul a fost curios să știe de ce se mătură cu mătura, acolo unde se face acest lucru, ori de ce se apelează la mașina de măturat, acolo unde se folosește acest instrument. „Nu a fost suficient să se vizioneze contractele și să se urmărească legalitatea lor“, a spus primarul. Care ar fi relevanța? Dacă nu era destul, acum se efectuează un audit privind serviciul de pază al Primăriei. Și nu s-a terminat aici. Birourile notariale trebuie să comunice către DNA dacă în perioada 2006 - 2008 au autentificat vreun contract de vânzare-cumpărare ce avea ca obiect terenurile situate în Mamaia. Notariatele trebuie să mai anunțe DNA și dacă în perioada 2004 - 2008 au intermediat vânzarea de terenuri între Primărie și alte persoane. Orice astfel de informație, probabil, este mană cerească pentru procurori. „Caută în toate cotloanele poate, poate or găsi ceva“, a mai spus primarul. În plus, Primăria trebuie să dea DNA toate documentele de urbanism din perioada 2011 - 2013. „Din păcate, nu mai putem să ne gândim la mersul Primăriei și la ce facem. Stăm de dimineața până seara și dăm documente, dăm explicații la DNA. (...) Am fost anchetat pentru tot ce s-a făcut în Primăria asta din 2000 până în 2014 (...) și tot nu m-au agățat. Dar nu mai vreau să trăiesc așa. Asta se întâmplă în România și în Justiția lui Băsescu. Cred că am devenit o obsesie pentru ei. Sunt un luptător, dar este destul de greu să te lupți cu hidra asta. Chiar și așa, nu mai vreau să trăim în felul ăsta“, a concluzionat Mazăre.