Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat, astăzi, că autoritatea locală nu îi va obliga pe locuitorii din Peninsulă, care au venituri mici, să îşi renoveze clădirile pe care le deţin, mizând pe faptul că „peninsula se va dezvolta de la sine“. „E greu să luăm oameni de acolo. Eu le-am dat posibilitatea să se mute în celalălat cartier de oameni sărmani. Au punctaje mari. E greu să-i cocoşez cu amenzile pe cei care stau acolo şi care au venituri foarte mici. Însă, dezvoltând infrastructura, piaţa va dezvolta pentru că vor veni agenţi economici să cumpere imobile, să facă restaurante şi să se ajungă cumva cum e în centrul vechi din Bucureşti. Şi acolo s-a întâmplat la fel. E mult mai bine ca iniţiativa să vină din partea economică, agenţii economici să le cumpere clădirea şi oamenii să se mute, decât să-i apăs eu cu amenzile şi să-i chinui“, a declarat Mazăre. Întrebat dacă s-ar putea face investiţii pe bani europeni în acele clădiri, primarul a explicat că nu este posibil pentru că fondurile publice nu pot fi alocate pentru imobile private.