Ieri, la Curtea de Apel Bucureşti, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost prezent la un nou termen în dosarul retrocedărilor, în care sunt judecate alte 36 de persoane, foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici. „După ani şi ani, instanţa a spus: „Da, nu putem să-l judecăm pe Mazăre decât dacă avem o expertiză făcută de un expert neutru, care să spună dacă evaluatorul desemnat de Primărie a subevaluat sau nu”“, a declarat Radu Mazăre. La termenul de ieri, procurorul de şedinţă a cerut instanţei, în baza noului Cod de Procedură Penală, să dispună renunţarea la această expertiză. Solicitarea procurorului a fost respinsă, instanţa stabilind un nou termen al procesului pentru 1 aprilie. „Să vii şi să soliciţi în instanţă să nu se mai efectueze expertizele, când instanţa a aprobat acest lucru, când tu nu ai făcut o expertiză, şi să vrei să mă judeci pe mine şi să nu permiţi să aflăm adevărul este o bagabonţeală”, a afirmat Mazăre. La fel a caracterizat primarul Constanţei şi ridicarea din stradă a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. „Pe Nicuşor au venit cu mascaţii să-l ia într-un dosar în care e acuzat că nu a plătit telefonul pentru Centrul Militar Judeţean, 4.000 de lei. Ulterior, i s-a conexat un alt dosar, în care este acuzat, spre exemplu, că a cumpărat pomi de la Staţiunea de Cercetare, care este a statului, şi că de ce a făcut plantaţii forestiere. Mai este acuzat că a cumpărat apartamente în care să aducă medici, care îşi plătesc chiria”, a precizat Radu Mazăre.